Romania La Zi

Copacul tuturor credincioşilor. Catolici, ortodocşi şi reformaţi împodobesc un castan cu ouă de Paşti la Belfir, în Bihor

post-img

Ceea ce nu reuşesc capii bisericilor, i-a reuşit unui preot din Bihor. A strâns în jurul lui creştini de diferite confesiuni şi împreună au împodobit un castan cu 500 de ouă colorate şi încondeiate. A vrut să transmită un mesaj de unitate pentru Învierea Mântuitorului.

La Belfir, în curtea parohiei romano-catolice, au venit credincioşi din toate comunele învecinate. Oamenii - catolici, ortodocşi sau reformaţi, participă la împodobirea unui castan cu ouă de Paşti.

Copiii instituţionalizaţi, care se află în îngrijirea preotului, dar şi ceilalţi micuţi din sat s-au întrecut la decorarea marelui castan.

Noua tradiţie de la Belfir s-a dovedit un model pentru participanţi.

Copiii au pregătit pentru eveniment şi un moment emoţionant de rememorare a patimilor lui Hristos.