Constantin Codreanu: Considerăm desfiinţarea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni drept un regres politic major
Sursa foto:Facebook: Constantin Codreanu Vizualizari:

Constantin Codreanu: Considerăm desfiinţarea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni drept un regres politic major

Deputatul PMP Constantin Codreanu, Preşedinte al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor, a luat atitudine faţă de intenţia actualei guvernări de desfiinţare a Ministerului pentru Românii de Pretitindeni (MRP) prin absorbţia acestuia de către Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

"Considerăm desfiinţarea MRP drept un regres politic major şi un atentat la securitatea cultural-identitară a României, un act ostil milioanelor de români extrafrontalieri”, a declarat preşedintele Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării.

"Înfiinţarea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni acum un an, ca decizie de punere în practică a uneia dintre cele mai importante promisiuni electorale, a constituit un pas politic major, susţinut de întreaga clasă politică a ţării noastre şi salutat cu multă căldură de cele 12 milioane de cetăţeni şi etnici români din afara graniţelor ţării", este părerea deputatului.

Acesta mai consideră că "statul naţional român trebuie să preia în raport cu românii din afara ţării bunele practici europene şi internaţionale în domeniu, urmând exemplul Israelului, unde există un Minister al Absorţiei şi Integrării, cu un buget alocat peste cel al multor altor ministere, precum şi exemplul Ungariei, care doar în 2017 le-a alocat organizaţiilor reprezentative ale maghiarilor din România peste 100 de milioane de euro".

Potrivit lui Codreanu, "o reformă şi o eficientizare a administraţiei centrale a României este, în mod evident, necesară, care trebuie să excludă desfiinţarea MRP şi să prevadă consolidarea bugetară şi eficientizarea activităţii acestuia, în condiţiile în care România şi Republica Moldova se confruntă în continuare cu un exod masiv al populaţiei, iar românii din comunităţile istorice se află în dificultate culturală şi identitară tot mai accentuată, adesea la limita deromânizării".

Constantin Codreanu a venit cu un apel către societatea civilă românească din ţară şi de peste hotare să reacţioneze prompt şi energic contra iniţiativei păguboase de desfiinţare a Ministerului Românilor de Pretutindeni.

Similare