Romania La Zi

Cod galben de instabilitate atmosferică în vest, nord, centru şi la munte. Cod portocaliu şi cod galben de caniculă în rest

post-img

ANM a emis, duminică, noi coduri de avertizare meteorologică. Pentru regiunile vestice, nordice, centrale şi nord-estice şi zonele de munte este cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, de duminică seară, până marţi dimineaţă. Iar pentru Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis cod portocaliu şi cod galben de caniculă.

ANM a emis cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, în intervalul 6 august, ora 18:00 – 8 august ora 06:00, pentru regiunile vestice, nordice, centrale, nord-estice şi zonele de munte.

Temporar, instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin vijelii, averse torenţiale, frecvente descărcări electrice şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 40...50 l/mp.

Astfel de fenomene vor fi mai frecvente din seara zilei de duminică (6 august) şi până în dimineaţa zilei de luni (7 august), la munte, în Crişana, Maramureş, Transilvania, Banat şi în cea mai mare parte a Moldovei.

Luni (7 august) şi în cursul nopţii de luni spre marţi (7/8 august), manifestări specifice instabilităţii atmosferice vor fi cu precădere în zonele deluroase şi montane, precum şi în Transilvania, Moldova şi Maramureş.

În regiunile nord-vestice, nordice şi la munte, manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala şi în după-amiaza zilei de duminică (6 august), iar în sudul şi sud-estul ţării vor fi mai ales în seara zilei de luni (7 august) şi în noaptea de luni spre marţi (7/8 august).