Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Cazul Caracal. Familia Alexandrei Măceşanu vrea audierea mai multor martori şi cere o nouă expertiză ADN

Familia Alexandrei Măceşanu cere audierea mai multor martori. S-ar putea confirma faptul că familia suspectului Gheorghe Dincă ar fi fost implicată în trafic de persoane şi ar fi fost complice la crimă. Familia Alexandrei vrea şi o nouă expertiză ADN.

Familia Alexandrei susţine că are martori potrivit cărora membri ai familiei lui Dincă ar fi fost implicaţi în trafic de persoane şi ar fi complice la crimă. Părinţii vor audierea lor de către procurori.

În plus, familia fetei cere o nouă expertiză ADN şi un experiment judiciar care să arate dacă Dincă ar fi putut să ardă cadavrul Alexandrei în butoiul din curte.

Şi avocatul familiei Luizei Melencu, cealaltă presupusă victimă a lui Dincă, a fost la DIICOT şi a ascultat din nou înregistrările apelurilor Alexandrei la 112.

Între timp, suspectul Gheorghe Dincă a fost supus unei analize comportamentale pentru a se stabili dacă are profilul unui ucigaş în serie.

Similare
RECOMANDĂRI