Romania La Zi

Avertizări de caniculă în 24 de judeţe din România, până sâmbătă seară

post-img

Administraţia Naţională de Meteorologie din România (ANM) a emis, astăzi, o serie de avertizări cod galben şi cod portocaliu de caniculă, valabile din dimineaţa zilei de sâmbătă în judeţe din centrul, nord-estul, estul, sud-estul şi sud-vestul ţării. Ulterior, a fost emis cod galben şi portocaliu de instabilitate atmosferică în judeţe din jumătatea de vest a României.

Astfel, sâmbătă, 12 august, între orele 9:00 - 18:00, va fi cod portocaliu de căldură extremă în zonele joase de relief din sudul, centrul şi estul teritoriului, unde, pe arii extinse, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

De asemenea, tot până sâmbătă, la ora 18:00, în municipiul Bucureşti şi în alte 23 de judeţe din Muntenia, nordul şi estul Olteniei, sudul Banatului şi în cea mai mare parte a Moldovei şi Transilvaniei va fi cod galben de disconfort termic ridicat, cu temperaturi maxime ce vor fi cuprinse între 35 şi 37 de grade.

Potrivit meteorologilor, de sâmbătă după-amiază, ora 18:00 - până duminică, la ora 12:00, va fi în vigoare un cod portocaliu de instabilitate atmosferică deosebit de accentuată în jumătatea de vest a teritoriului, unde vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi căderi de grindină.

În judeţele Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor, Hunedoara, precum şi în zona de munte a judeţelor Cluj, Alba şi Gorj, îndeosebi pe parcursul nopţii de sâmbătă spre duminică (12/13 august), în intervale scurte de timp se vor înregistra cantităţi de apă de peste 50 — 60 litri/metru pătrat şi, izolat, 80 — 90 litri/metru pătrat.

Totodată, în intervalul menţionat, în Maramureş, nordul Crişanei, vestul Transilvaniei şi în sudul şi estul Olteniei va fi instituit un cod galben de precipitaţii, cu cantităţi de apă ce vor depăşi 25 — 30 l/mp şi pe arii restrânse 50 l/mp.

ANM precizează că, în după-amiaza zilei de duminică (13 august) şi la începutul nopţii de duminică spre luni (13/14 august), manifestări specifice instabilităţii atmosferice vor apărea şi în celelalte regiuni, dar pe arii mai restrânse.

Pe de altă parte, în cea mai mare parte a Munteniei şi, local, în Dobrogea şi Moldova, disconfortul termic va fi ridicat şi se vor mai înregistra temperaturi maxime în jurul valorii de 35 de grade.