Aşteptările eurodeputaţilor de la preşedinţia română a Consiliului UE: bugetul pe termen lung şi viitorul UE să fie în prim plan
Sursa foto:europarl.europa.eu Vizualizari:

Aşteptările eurodeputaţilor de la preşedinţia română a Consiliului UE: bugetul pe termen lung şi viitorul UE să fie în prim plan

Pe durata mandatului de şase luni, România îşi propune să stimuleze creşterea economică a UE, să îmbunătăţească nivelul de competitivitate şi să consolideze securitatea internă. De asemenea, guvernul român se va concentra asupra promovării valorilor europene comune, precum democraţia, libertatea şi respectarea drepturilor omului, atât în UE, cât şi dincolo de graniţele sale. O altă prioritate a României va fi combaterea rasismului, a xenofobiei, a antisemitismului, a intoleranţei şi a populismului.

În plus, printre temele care vor fi dezbătute la nivel european pe durata preşedinţiei române a Consiliului UE se numără negocierile privind bugetul pe termen lung al UE şi Brexit.

Pe 9 mai, la Sibiu, România va găzdui un summit informal al Consiliului European în cadrul căruia liderii statelor membre vor discuta despre planurile privind viitorul UE. Aceasta va fi prima lor întâlnire după retragerea Marii Britanii din UE şi ultima înainte de alegerile europene care vor avea loc în perioada 23-26 mai.

Aşteptările eurodeputaţilor

Eurodeputaţii români au scos în evidenţă câteva teme care ar trebui abordate pe durata preşedinţiei române a Consiliului UE.

Marian-Jean Marinescu, vicepreşedinte al grupului PPE, a declarat: „Preşedinţia României se suprapune cu o agendă europeană cu mize mari, precum migraţia, Brexit, cadrul financiar multianual şi desigur, redefinirea viitorului Uniunii Europene, în urma summit-ului de la Sibiu. Din perspectiva mea, negocierea bugetului multianual pentru exerciţiul financiar 2021-2027 este marele test atât al României, cât şi al UE, pentru că redefinirea viitorului comunităţii europene are nevoie de transpunerea concretă în politici şi în finanţarea acestora. De aceea, aştept putere de negociere din partea preşedinţiei române astfel încât să asigure ajungerea la un consens asupra bugetului între toate statele membre. Uniunea Europeană funcţionează prin negociere şi consens, iar când vorbim despre bugetul multianual aceste două mecanisme sunt aduse la maximul potenţialului lor.”

Victor Boştinaru, vicepreşedinte al grupului S&D, a afirmat: „Mă aştept să se convină asupra unei viziuni pentru Europa care să excludă două viteze, mai multe viteze şi elementele de tensiune care pot să dăuneze proiectului european. De aceea, vreau să cred că summit-ul de la Sibiu va consfinţi o viziune în care solidaritatea şi unitatea să prevaleze. Mă aştept ca acest summit să binecuvânteze acordul referitor la buget. Este previzibil ca acordul privind Brexit să fie confirmat la summit-ul de la Sibiu. Tot aici ar trebui luată o decizie majoră privind reafirmarea politicii de extindere către Balcanii de Vest şi redefinirea cu elemente mai pragmatice a parteneriatului estic. Cred că în timpul preşedinţiei româneşti vor trebui să fie definite riguros direcţiile privitoare la politica europeană de apărare.”

„Îmi doresc, în primul rând, o gestionare activă şi inteligentă a trei subiecte principale: cadrul financiar multianual, problemele legate de Brexit şi alegerile europene din mai. În plus, ar fi grozav dacă România ar relansa proiectele politicii de coeziune, ceea ce ar relansa şi speranţele şi încrederea tuturor cetăţenilor în Uniunea Europeană”, a punctat Laurenţiu Rebega, membru din grupul CRE.

Norica Nicolai, vicepreşedintă al grupului ALDE, consideră că: „prima preşedinţie rotativă a Consiliului asigurată de România intervine, din păcate, într-o perioadă dificilă pentru Uniunea Europeană şi pentru ţara mea. Cele două dosare, Brexitul şi bugetul multianual al Uniunii, vor marca viitorul Uniunii Europene. În contextul unei creşteri a populismului şi extremismului în interiorul Uniunii, sper că rolul României va consolida valorile pro-europene, astfel încât summitul UE de la Sibiu din 9 mai să fie un eveniment care să medieze dorinţa tuturor statelor membre de a consolida UE. Eu am încredere în capacitatea României de a gestiona această preşedinţie şi voi sprijinii politic eforturile depuse în finalizarea adoptării legislaţiei.”
Similare