Romania La Zi

Aproximativ 50 de kilometri de drum din Bistriţa-Năsăud vor fi reabilitate din fonduri europene

post-img

Aproape 50 de kilometri de drumuri judeţene şi alte 42 de staţii de transport public vor fi reabilitate în Bistriţa-Năsăud din România, datorită unor fonduri europene. Banii sunt oferiţi României prin intermediul unui Program Operaţional.

Modernizarea infrastructurii rutiere va continua şi cu reabilitarea a 12,819 kilometri de piste pentru biciclişti, situate în proximitatea drumului european E 58. Astfel, beneficiarii acestui program sunt  23.506 locuitori.

Autorităţile din România menţionează că durata de implementare a proiectului este de 62 de luni, iar valoarea totală a investiţiei constituie mai mult de 191 milioane de lei. Proiectul Consiliului Judeţean Bistriţa de peste 42 milioane euro, din care valoare eligibilă este 38 milioane euro, reprezintă 32% din valoarea alocată regiunii.
 
„Fondurile alocate României de Uniunea Europeană reprezintă o resursă foarte importantă pentru dezvoltarea economiei şi a societăţii în general, iar creşterea gradului de absorbţie constituie o prioritate absolută a Guvernului. Acesta este primul contract din categoria drumuri judeţene reabilitate şi modernizate cu finanţare prin POR.

De asemenea, pe lângă fondurile europene, aveţi la dispoziţie Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) care reprezintă o sursă de finanţare la fel de importantă. Judeţul Bistriţa are alocate, pentru proiectele din PNDL etapa a II-a, fonduri cu o valoare estimată la 150 milioane de euro” a conchis doamna Shhaideh.
 
Menţionăm că obiectivele acestui program operaţional sunt următoarele:
  • 3.000 de IMM-uri sprijinite pentru construcţia/ modernizarea şi extinderea spaţiului de producţie/servicii IMM, inclusiv dotare cu instalaţii, echipamente (sisteme IT), utilaje, maşini, noi tehnologii;
  • peste 100.000 de gospodării reabilitate termic;
  • peste 45 de monumente istorice reabilitate;
  • trei spitale regionale noi construite;
  • 122.000 de elevi, studenţi care vor beneficia de infrastructura educaţională modernizată;
  • peste 5,76 milioane de hectare cadastrate;
  • 2.100 kilometri de drumuri judeţene modernizate pentru 1 milion de cetăţeni;
  • 280 de ambulatorii şi 35 de unităţi de primiri urgenţe reabilitate/ modernizate /extinse;
  • peste 270.000 de persoane care vor beneficia de construcţia/reabilitarea /modernizarea /extinderea /dotarea centrelor comunitare integrate şi socio-medicale;
  • 2.500 de IMM-uri sprijinite pentru construcţia /modernizarea şi extinderea spaţiului de producţie/servicii IMM, inclusiv dotare cu instalaţii, echipamente (sisteme IT), utilaje, maşini, noi tehnologii.