Romania La Zi

Apel către Ucraina de a nu modifica Legea Educaţiei care afectează minorităţile româneşti de pe teritoriul său

post-img

Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor din România a adoptat, miercuri, cu unanimitate de voturi, Declaraţia referitoare la modificarea Legii Educaţiei din Ucraina, stabilind, totodată, o delegaţie care să meargă în Ucraina şi susţinând generarea unei dezbateri la APCE, scrie Mediafax.

„Am adoptat o declaraţie comună adresată autorităţilor din Ucraina, generată de modificarea în Rada Supremă a Ucrainei a Legii Educaţiei prin care practic se interzice dreptul minorităţilor naţionale - şi noi ne referim aici la dreptul comunităţii româneşti autohtone din Ucraina – de a învăţa în limba maternă. Nu putem să fim de acord cu aceste prevederi, este un pas înapoi al Ucrainei în traseul european”, a precizat preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, după adoptarea declaraţiei.

El a susţinut că regulile de convieţuire, standardele de protecţie pentru minorităţile naţionale şi standardele europene care sunt respectate în România trebuie să fie respectate şi în Ucraina.

Dragnea a spus că plenul comun a aprobat constituirea unei delegaţii din 19 membri care să meargă în Ucraina şi să discute cu autorităţile competente de acolo în speranţa că preşedintele Ucrainei va fi convins să nu promulge acest proiect de lege, ci să-l retrimită spre reexaminare, el subliniind că relaţiile dintre România şi Ucraina depind foarte mult de ceea ce se întâmplă acolo cu comunitatea românească.

„Să sperăm că demersul nostru va fi luat în seamă şi va avea efecte pozitive”, a spus Dragnea.

El a arătat că susţine generarea unei dezbateri serioase în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei pe această temă.

„Sunt nişte reguli adoptate şi în cadrul Consiliului Europei pe tema minorităţilor naţionale şi acolo este un cadru foarte bun în care să se ia în discuţie un asemenea gest care este pentru noi imposibil de acceptat”, a spus Dragnea.

Declaraţia adoptată are următorul conţinut:

„Pornind de la afirmarea voinţei comune de dezvoltare a relaţiilor de prietenie şi cooperare dintre România şi Ucraina, astfel cum au fost stabilite prin Tratatul din 1997 cu privire la relaţiile de buna vecinătate şi cooperare dintre România şi Ucraina, precum şi alte acorduri bilaterale în vigoare;

Evidenţiind celebrarea, în anul 2017, a 25 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice şi deschiderea reciprocă de a menţine aceste relaţii, în continuare, pe un curs ascendent; 

Subliniind sprijinul ferm şi constant al României, în cadrul organizaţiilor internaţionale, pentru demersurile vizând apropierea de Uniunea Europeană (UE) şi respectarea suveranităţii, integrităţii teritoriale şi independenţei Ucrainei;

Reamintind faptul că România a fost primul stat membru al Uniunii Europene care a ratificat Acordul de Asociere Uniunea Europeană – Ucraina;

Luând în considerare rolul fundamental al Parlamentelor în dezvoltarea şi consolidarea democraţiei, precum şi în apărarea drepturilor şi intereselor tuturor cetăţenilor din cele două ţări, în special cele ale comunităţii româneşti din Ucraina şi, respectiv, cele ale minorităţii ucrainene din România;

Subliniind că minorităţile naţionale constituie o parte integrantă a societăţii din statul în care trăiesc şi considerând că numai împreună cetăţenii acestor state pot construi şi consolida state puternice, în beneficiul tuturor cetăţenilor;

Parlamentul României urmăreşte cu îngrijorare şi maximă atenţie evoluţiile generate de recenta adoptare în Rada Supremă a Ucrainei a Legii Educaţiei 3419-D, care limitează drastic dreptul la educaţie în limba maternă pentru etnicii români din Ucraina, eveniment care a trezit o profundă preocupare şi îngrijorare în România;

Adresează un apel pentru soluţionarea cât mai grabnică a actualei situaţii, prin acţiune cu bună-credinţă, în spiritul cooperării, prin dialog inclusiv şi respectarea strictă a standardelor europene în materia protecţiei minorităţilor naţionale, a acordurilor multilaterale şi bilaterale relevante, la care Ucraina este parte;

Atrage atenţia că protecţia, la standarde europene, a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, în particular a minorităţii române din Ucraina, care numără peste 400 de mii de persoane, este un fundament al construcţiei democratice în spiritul valorilor europene îmbrăţişate de poporul ucrainean, fără de care nu este posibil, între altele, avansul către obiectivul de aderare la UE, fixat de autorităţile ucrainene;

Solicită şi îşi exprimă încrederea că Rada Supremă va asigura, în cel mai scurt timp, un cadru legislativ care să garanteze protecţia drepturilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din Ucraina, începând cu etnicii români din această ţară, acordând o atenţie deosebită celor lingvistice, care să respecte prevederile convenţiilor internaţionale relevante, prioritar dispoziţiile Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare şi ale Convenţiei cadru privind protecţia minorităţilor naţionale, cu asistenţa Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneţia) şi a Înaltului Comisar pentru Minorităţi Naţionale al OSCE. În cadrul acestui proces, consultarea directă cu reprezentanţii autorizaţi ai minorităţilor naţionale în principal ai etnicilor români din Ucraina, apare drept oportună şi necesară; 

Susţine necesitatea şi solicită implicarea instituţiei prezidenţiale a Ucrainei în soluţionarea favorabilă a problemei prin retrimiterea la Rada Supremă a Legii Educaţiei, pentru reexaminare;

Solicită preşedintelui şi Guvernului României să acţioneze ferm în plan bilateral şi în cadrul structurilor internaţionale relevante pentru asigurarea unei protecţii adecvate a identităţii lingvistice, culturale şi religioase etnicilor români din Ucraina;

Hotărăşte formarea unei delegaţii din membri ai Parlamentului, care se vor deplasa în Ucraina, pentru a iniţia un dialog politic cu autorităţile ucrainene competente, în scopul soluţionării conform standardelor europene a situaţiei menţionate;

Parlamentul României reiterează susţinerea pentru parcursul european al Ucrainei şi îşi exprimă convingerea că în acest proces vor fi respectate standardele internaţionale privind protecţia minorităţilor naţionale”.