Romania La Zi

Angela Merkel: România a făcut paşi importanţi în reformă, în combaterea corupţiei, iar procesul trebuie să continue

Criza politică de la Bucureşti nu va afecta stabilitatea României şi poziţia ţării noastre în politica externă. Asigurările au fost date de preşedintele Klaus Iohannis la Berlin, după întâlnirea cu cancelarul german Angela Merkel.

Oficialul german a evitat să comenteze criza guvernamentală de la noi, dar s-a declarat îngrijorat de eventuale abateri de la lupta anticorupţie şi întărirea statului de drept.
România a făcut progrese importante în statul de drept şi lupta anticorupţie, iar o slăbire a acestor progrese nu ar fi un lucru bun şi va trebui să chestionăm anumite procese, a menţionat cancelarul german Angela Merkel, în declaraţia comună ţinută cu preşedintele Klaus Iohannis.

Preşedintele român a precizat că i-a relatat Angelei Merkel cum a decurs vizita sa din SUA. Am căzut de acord că rămânem pe aceeaşi idee comună şi importantă: relaţia transatlantică e vitală, UE e importantă pentru SUA şi invers, a explicat Iohannis.

Declaraţii, Angela Merkel:
  • Mă bucur foarte mult să îl salut pe Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis;
  • Fiind invitat să vorbească mâine la o ceremonie pentru comemorarea victimelor refugiului, unde va avea discursul principal, noi am folosit această ocazie să aprofundăm relaţia noastră bilaterală foarte bună şi să ne întâlnim aici, la Cancelaria Federală;
  • Mulţumesc, domnule preşedinte, pentru că v-aţi înscris în cartea de condoleanţe pentru decesul fostului Cancelar Federal Helmut Kohl! Cred că este un gest de recunoştinţă şi de respect faţă de rolul lui Helmut Kohl în evoluţia Europei de Est în această perioadă de tranziţie;
  • Vizita are loc într-un an cu mai multe aniversări în relaţia noastră bilaterală, 50 de ani de la reluarea relaţiilor diplomatice între ţările noastre, 25 de ani de la semnarea Tratatului de prietenie între ţările noastre şi 10 ani de statut de membru al Uniunii Europene;
  • Minoritatea germană din România îndeplineşte o funcţie importantă de punte între societăţile celor două ţări, iar Preşedintele Iohannis este un exemplu foarte bun în acest sens;
  • Am vorbit şi despre relaţiile economice, care au avut o evoluţie foarte dinamică, au fost creşteri considerabile anul trecut, de ordinul zecilor de procente;
  • Am vorbit şi despre digitalizare. Preşedintele m-a asigurat că România este o locaţie foarte bună pentru specialiştii IT. Acestea sunt domenii foarte importante pentru noi;
  • Am abordat şi problemele foarte importante pentru Uniunea Europeană;
  • Vom avea un Consiliu European în această săptămână şi vom acţiona în comun privind extinderea pieţei digitale;
  • Am menţionat încă o dată faptul că România, după aderarea la UE, a înregistrat progrese importante în ceea ce priveşte statul de drept şi a luptei împotriva corupţiei;
  • Totodată, am avertizat că abateri de la calea deja începută ar putea pune la îndoială progresele înregistrate în procesul de reformă, dar ştiu totodată, că Preşedintele Iohannis sprijină acest proces şi vreau să îi mulţumesc în acest sens pentru eforturile depuse în beneficiul statului de drept din România;
  • Revenind la Consiliul European, vom aborda subiecte la care România şi Germania au poziţii comune, cum ar fi combaterea terorismului, protecţia mediului şi chestiunea politicii privind migraţia;
  • Noi trebuie să înregistrăm progrese privind protejarea frontierelor externe, unde s-au făcut progrese deja, dar şi în ceea ce priveşte stabilitatea în ţările de provenienţă, şi aici tematica Libiei este de cea mai mare importanţă;
  • De aceea, am discutat cu preşedintele Iohannis despre evoluţia din regiune şi spiritul cooperării trebuie să joace un rol important aici, deoarece în anumite ţări, precum Yemen sau Siria, va fi nevoie de politici speciale;
  • Încă o dată, bine ai venit aici, dragă Klaus!
Preşedintele României, Klaus Iohannis, efectuează în perioada 19-21 iunie, o vizită în Republica Federală Germania.

Vizita lui Iohannis în Germania are loc în contextul în care anul acesta se împlinesc 50 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice la nivel de ambasadă, 25 de ani de la semnarea Tratatului privind cooperarea şi parteneriatul în Europa dintre România şi Germania şi 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană.