Romania La Zi

Ambasada României în Regatul Spaniei a marcat 161 ani de la Unirea Principatelor Române printr-un concert susţinut de Cvartetul Intermezzo

post-img

Miercuri, Ambasada României în Regatul Spaniei a sărbătorit Ziua Unirii Principatelor Române alături de membri ai corpului diplomatic, ai mediului academic şi cultural spaniol şi român, precum şi ai comunităţii române.

Acest moment istoric a fost marcat printr-un concert susţinut de Cvartetul Intermezzo al Facultăţii de Muzică din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov.

Publicul a fost încântat cu compoziţii aparţinând unei serii de compozitori români, precum Ciprian Porumbescu, Ionel Croitoru, Mircea Chiriac, Constantin Dimitrescu sau Nicuşor Silaghi.

Cu această ocazie, ambasadorul Gabriela Dancău l-a decorat, în numele Preşedintelui României, cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, pe preotul paroh Teofil Moldovan, doctor în teologie şi filolog, care şi-a dedicat cea mai mare parte a vieţii, timp de patru decenii, păstoririi românilor ortodocşi din zona Madridului, menţinând în jurul parohiei o comunitate închegată, care a continuat astfel să păstreze intacte limba, cultura şi spiritualitatea românească. Totodată, activitatea didactică universitară şi cea ştiinţifică desfăşurată de preotul Moldovan a avut o contribuţie deosebită în promovarea culturii şi civilizaţiei româneşti în Spania.

De asemenea, ambasadorul român a oferit o plăcuţă comemorativă Academiei Diplomatice a Regatului Spaniei, înmânată preşedintelui acesteia, Santiago Velo de Antelo, pentru excelenta colaborare din ultimii trei ani şi, în mod deosebit, pentru sprijinul acordat ambasadei pe durata exercitării mandatului României la Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, prin acţiuni care au contribuit la consolidarea relaţiilor bilaterale dintre România şi Spania.

În discursul său, ambasadorul României a evidenţiat importanţa zilei de 24 ianuarie 1859 pentru parcursul istoric şi politic al ţării noastre, moment fundamental care a marcat unirea Principatelor Moldovei şi Valahiei şi care a pus bazele României moderne.