Romania La Zi

A murit Mircea Ionescu Quintus. Seniorul liberal avea 100 de ani

post-img

Seniorul liberal Mircea Ionescu Quintus a încetat astăzi din viaţă, la vârsta de 100 de ani. A condus Partidul Naţional Liberal din 1993, iar din 2012 a devenit preşedinte de onoare al partidului.

Mircea Ionescu Quintus este politicianul care a trăit în timpul lui Carol al II-lea, l-a cunoscut pe Ion Antonescu şi i-a preţuit pe Regina Maria şi Regele Ferdinand. A prins două războaie mondiale şi o revoluţie şi este omul datorită căruia PNL există şi astăzi, relatează ŞtirileTVR.

Născut în Crimeea, Mircea Ionescu Quintus este cel mai longeviv lider politic român. Este căsătorit şi are un fiu, tot avocat.

A fost preşedinte al PNL în perioada 1993 - 2001, senator de Prahova în mai multe legislaturi şi ministru al Justiţiei, în 1991-92.

Este general de brigadă în retragere, grad care i-a fost conferit de fostul şef al statului, Traian Băsescu, şi a reuşit să demonstreze că nu a făcut poliţie politică, după ce a dat în judecată CNSAS care îi pusese numele pe lista foştilor colaboratori ai Securităţii. 

Mircea Ionescu Quintus este şi autor de epigrame. Ultima a fost compusă şi rostită de acesta anul trecut, de ziua sa:
„Spre-o sută anii mi se-adună / Ca în păduri semeţii brazi / Şi s-or găsi destui să spună / Ce mai înseamnă suta azi?".