La 9 mai 1877 a fost proclamată independenţa României, un moment crucial în istoria poporului român. În acea zi memorabilă, Mihail Kogălniceanu declara în Parlamentul ţării: „Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”. Independenţa proclamată trebuia consfinţită şi apărată pe câmpul de luptă spre a putea fi impusă forţelor militare turceşti şi recunoscută apoi de puterile europene.
Mihail Kogălniceanu, ministrul Afacerilor Străine, spunea atunci că, fiind stare de război cu Imperiul Otoman, „suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”. În aplauzele deputaţilor şi ale mulţimii care participa la dezbateri, Kogălniceanu accentua: „Aşadar, domnilor, nu am nici cea mai mică îndoială şi frică de a declara că noi suntem o naţiune liberă şi independentă”. Proclamarea independenţei de stat a României a fost apogeul unei politici bine pregătite. Era o nouă expresie a politicii româneşti de a pune Europa în faţa faptului împlinit.
Atitudinea puterilor europene faţă de proclamarea de către România a independenţei naţionale a fost, în general, rezervată şi rece, mergând până la ostilitate, în cazul Porţii şi Marii Britanii. Cea dintâi a declarat că îşi păstrează „drepturile intacte” asupra României şi-şi rezervă mijloacele de a le pune în aplicare. Guvernul englez, considerând proclamarea independenţei României „contrară tratatelor”, s-a pronunţat pentru măsuri de pedepsire. Austro-Ungaria cerea celorlalte puteri europene să se pronunţe abia după război privind România. Şi Rusia a evitat să se pronunţe faţă de proclamarea independenţei României, considerându-se că a fost inoportună măsura adoptată.
La Paris şi Berlin ştirea a fost primită cu rezerve, oficialităţile franceze regretând faptul că „ne-am eliberat de garanţiile marilor puteri europene”. Numai Italia, care abia îşi realizase unitatea naţională, a primit cu simpatie politica de independenţă promovată de Guvernul român.
La 9 mai 1877, Mihail Kogălniceanu a proclamat independenţa României. A doua zi actul a căpătat putere de lege prin semnarea lui de către principele Carol I. Guvernul român a hotărât încetarea plăţii tributului de 914.000 de lei, suma fiind direcţionată către bugetul apărării. Tot cu această ocazie a fost instituit ordinul naţional Steaua României cu 5 clase, care trebuia să fie acordat tururor cetăţenilor care se distingeu pe timp de pace sau război.
Dacă puterile europene au primit cu rezervă Proclamaţia de Independenţă (Franţa) sau chiar ostilitate (Imperiul Otoman şi Regatul Unit), opinia publică internaţională a fost favorabilă luptei poporului român.
