”La 28 iunie 1940 România s-a retras din Basarabia fără sa tragă, cel puţin, un glonte”- această afirmaţie am auzit-o mulţi dintre noi, ba chiar şi am repetat-o uneori cu mânie, alteori cu regret şi tristeţe. Nu fiecare din cei care au auzit această afirmaţie cunoştea şi circumstanţele care au determinat acea realitate. Mulţi n-au avut de unde să ştie, pentru că dacă ştiau, îşi aminteau neapărat, asemenea poetului Grigore Vieru de mama din istoria cu faimoasa judecată a regelui Solomon, care, pentru a-i salva viaţa, şi-a cedat copilul unei străine
Nu fiecare a văzut atunci sau mai târziu o fotografie, care avea să-i mângâie rana sângerândă, o fotografie ce reprezenta românii din dreapta Prutului, îngenunchiaţi în rugă, pe Calea Victoriei din Bucureşti, la auzul ştirii că România a fost nevoită să cedeze Basarabia.
Pe fonul dominant al rănii provocate de ”abandon”, a fost foarte uşor să ne lăsăm rătăciţi prin hăţişurile ideologiei sovietice. Spunea cineva că pentru a înţelege fenomenul e nevoie de un studiu aparte al psihologiei umane. Altfel cum am putea explica de ce unii interpretează mult mai pregnant şi dureros comportamentul jandarmului român, decât tragedia deznaţionalizării, a valurilor de deportări şi a foametei organizate, prin care a trecut aproape fiecare familie de români basarabeni?
La şcoala ni s-a spus că la 28 iunie 1940 am fost eliberaţi de sub jugul burghezo–moşieresc român, iar pentru a evita confuzia eliberării românilor din Basarabia de sub jugul român, trebuia să fim convinşi că suntem doar moldoveni şi limba pe care o vorbim este moldovenească.
Mai târziu, mult prea târziu pentru unii era să constatăm: Eliberaţi de sub jugul turc, eliberaţi de sub jugul român, eliberaţi de sub jugul fascist şi ….perpetuum dominaţi de eliberatori.
În cazul nostru, al Basarabiei, dreapta judecată ne-am făcut-o singuri, prin declanşarea procesului de rezistenţă, care a culminat cu Renaşterea Naţională şi a înglobat evenimente majore, de cotitură, în istoria noastră recentă: Marea Adunare Naţională din 27 august 1989, în baza căreia a fost adoptată la 31 august Legea cu privire la limba de stat/română şi grafia latină, Podul de Flori din 6 mai 1990, Declaraţia de Suveranitate din 23 iunie 1990, Declaraţia de Independenţă din 27 august 1991, concepută drept un prim pas spre reunirea cu ţara-mamă, România.
Din 1990 încoace mii de tineri români basarabeni au beneficiat de studii gratuite, locuri în cămine şi burse oferite de Statul român, mii de cărţi donate de instituţii publice şi din colecţii particulare ale românilor din dreapta Prutului alcătuiesc fondul de carte al bibliotecilor publice şi al instituţiilor de învăţământ din stânga Prutului.
Au devenit fireşti vizitele la nivel înalt între şefii de stat şi de guvern, încheierea protocoalelor de colaborare între ministere şi de înfrăţire între autorităţile publice locale.
Odată cu ratificarea şi intrarea în vigoare a Convenţiei Europene cu privire la Cetăţenia Multiplă, semnată la Strasbourg atât de România cât şi de Republica Moldova, redobândirea cetăţeniei române a devenit legală şi a deschis alte oportunităţi pentru românii basarabeni.
Oamenii de cultură au fost printre primii care au trecut Prutul, colaborarea şi schimburile între uniunile de creaţie au cunoscut o dezvoltare continuă şi prevede inclusiv calitatea de membru al uniunilor de creaţie din România: Uniunea Scriitorilor, Uniunea Ziariştilor Profesionişti, Uniunea Compozitorilor, Uniunea Muzicienilor şi interpreţilor, Uniunea Artiştilor Plastici şi a celui mai important for ştiinţific - Academia Română.
Angajaţi, originari din Republica Moldova, atestăm în administraţia centrală, Guvernul României, Ministere şi Agenţii, şi, în calitate de membri aleşi ai celor două camere ale Parlamentului României, Senatul şi Camera Deputaţilor.
În toţi aceşti ani, România a susţinut constant, pe toate canalele diplomatice demersurile românilor basarabeni, dezideratul cetăţenilor Republicii Moldova de a implementa sistemul de valori european, bazat pe respectarea drepturilor omului, a statului de drept, a democraţiei pluraliste, a angajamentelor din cadrul Acordului de Asociere şi al Acordului de liber schimb cu Uniunea Europeana, liberalizarea regimului de vize cu UE pentru cetăţenii Republicii Moldova, modernizarea şi profesionalizarea administraţiei publice în acord cu standardele europene, impulsionarea schimburilor economice, multiplicarea oportunităţilor pentru studenţi, profesori, oameni de cultură şi ştiinţă.
Cât a costat acest sprijin, nu ni s-a contabilizat niciodată. Ar fi de reţinut totuşi, că doar în ultimii 10 ani de Parteneriat Strategic, marcat la 27 aprilie curent, pe lângă cele enumerate deja, constatăm că doar în ultimii ani, Romania a finanţat proiecte de sute de milioane de euro drept ajutor nerambursabil pentru bunăstarea cetăţenilor şi dezvoltarea Republicii Moldova, a renovat grădiniţe, a donat microbuze şcolare, a renovat Muzeului de Artă, Sala cu Orgă, Institutul Mamei şi Copilului din Chişinău, a reconstruit Teatrul ”Bogdan Petriceicu Haşdeu” din Cahul.
Un alt şir de obiective au fost sau urmează a fi construite, reconstruite sau renovate în baza protocoalelor de înfrăţire la nivelul autorităţilor publice locale, între care restabilirea scărilor de granit din Parcul „Valea Morilor” din Chişinău, proiect în valoare de circa 920 mii euro, finanţat de Consiliul local al Sectorului 1, al municipiului Bucureşti, reconstrucţia, cu sprijinul primăriei municipiului Iaşi a clădirii Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău, în care în 1918 a fost votată Unirea Basarabiei cu Români, proiect estimat la 2 milioane de lei.
Pentru asigurarea securităţii economice şi energetice a Republicii Moldova se construieşte gazoductul Iaşi – Ungheni - Chişinău, se impulsionează creşterea schimburilor economice şi se facilitează accesul produselor din Republica Moldova pe pieţele europene. Precizări suplimentare : https://chisinau.mae.ro/local-news/1877
În mănăstirile din munţii României i-am auzit nu o dată pe sfinţii călugări, mărturisindu-mi: “ Basarabia e Golgota neamului românesc”, la spectacolele In memoria Grigore Vieru sub genericul “ Taina care mă apără” şi ” Născuţi în limba română”, ambele desfăşurate la Sala Palatului din Bucureşti, unde s-au adunat mii de spectatori bucureşteni, i-am văzut pe mulţi din ei cu ochii în lacrimi, retrăind împreună cu artiştii noştri trăirile noastre exprimate în versurile poetului, de-a lungul timpului, în traseele prin ţară mi se mărturisea nu o dată cu voce tremurândă “ Şi eu am rude în Basarabia”, ori “ Şi mama/ tatăl meu e de peste Prut, s-a retras împreună cu familia în 40”.
Au trecut 80 de ani de atunci .
Ce avem de făcut în continuare? De 30 de ani, căile sunt bătătorite
Să valorificăm ajutorul acordat, să exprimăm gratitudinea noastră Statului Român şi fraţilor /contribuabili români. Să ne cunoaştem şi să ne recunoaştem!
E timpul să ne întrebăm sincer şi să răspundem onest, la rândul nostru : “ Câţi dintre românii din dreapta Prutului activează în Guvernul, Ministerele sau Parlamentul de la Chişinău? Ce am făcut noi, cei din Basarabia pentru românii din ţară, pentru România”?
Pentru că România şi românii ca şi Moldova de Răsărit-Basarabia nu înseamnă doar unii politicieni (care mai şi greşesc, din păcate, deseori machiavelic), România şi românii înseamnă Măreţia Sfinxului din Carpaţi, înseamnă valurile Dunării, vraja Mării, înseamnă Sfintele Mănăstiri, unde se menţine peste veacuri focul credinţei şi mântuirii, România şi românii înseamnă demnitatea cu care îşi apăra “ sărăcia şi nevoile şi neamul” Mircea cel Bătrân, înseamnă puterea crucii şi credinţei lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, cu care a apărat poarta creştinătăţii, înseamnă sfinţii închisorilor, curajul şi năzuinţa nestrămutată a domnitorului Mihai Viteazul, înseamnă nemurirea lui Mihai Eminescu, Rapsodia Română şi George Enescu , Coloana Infinită/ Axis Mundi şi Cuminţenia Pământului lui Constantin Brâncuşi, pasiunea din cântecele Mariei Tănase, ale lui Gheorghe Zamfir sau Grigore Leşe.
Suntem conştienţi că Istoria românilor nu poate fi completa fără reflectarea asupra sacrificiului membrilor Sfatului Ţării din Basarabia, care au declanşat la 27 martie 1918 procesul de unificare a provinciilor româneşti, dar şi a generaţiei de aur din Basarabia de la sfârşitul anilor 80 începutul anilor 90, care au pregătit şi înfăptuit Renaşterea Naţională.
Cultura română nu poate fi completă fără opera lui Ion Druţă, Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Nicolae Dabija, fără muzica lui Eugen Doga, Anatol Chiriac, Ion şi Petre Aldea - Teodorovici, fără filmele regizorului Emil Loteanu şi virtuozitatea ”Lăutarilor” lui Nicolae Botgros…
Integritatea noastră nu poate fi atinsă fără a ne aduna trăirile şi valorile în toata complexitatea.
Moldova de răsărit/ Basarabia, Quo vadis?
Dacă până la 1989 ar mai fi putut fi considerată firească rătăcirea unor basarabeni, rămaşi cu sechele din perioada sovietică, referitor la identitatea noastră şi limba pe care o vorbim, acum nu mai există justificare, e doar constatarea că suntem atraşi din nou într-un teatru al absurdului.
” Să vorbim româneşte! Să ne preţuim valorile! Să ne cunoaştem istoria şi Ţara!”- acesta ar fi răspunsul.
La nivelul dialogului bilateral nu poate fi loc de supărare, chiar dacă exprimările uneori nefericite sau judecata pripită ar putea să doară.
Să ne amintim că fratele/prietenul adevărat/ mamă sunt cei care ne spun adevărul în faţă şi ne fac semnul crucii în spate, rugându-se pentru noi.
În faţa unei pandemii, membrii familiilor se ţin departe, deşi mistuiţi de dor, naţiunile îşi adună forţele, statele îşi dau măna - toate pentru a salva Viaţa.
De-a lungul secolelor naţiunile au supravieţuit, ţinându-se împreună, iar roluri hotărâtoare în istoria lumii au avut doar statele puternice sau cele care au dus o politică înţeleaptă.
Aşezarea noastră geografică, ”în calea răutăţilor”- constatarea cronicarilor, ar putea servi pentru transformarea condiţiei noastre dintr-o masă de manevră într-un privilegiu.
Ferice de naţiunile care au avut parte de Oameni de Stat, de Oameni Politici capabili să impulsioneze şi să direcţioneze energiile spre bine şi împlinire.
Iuliana Gorea Costin
Pe fonul dominant al rănii provocate de ”abandon”, a fost foarte uşor să ne lăsăm rătăciţi prin hăţişurile ideologiei sovietice. Spunea cineva că pentru a înţelege fenomenul e nevoie de un studiu aparte al psihologiei umane. Altfel cum am putea explica de ce unii interpretează mult mai pregnant şi dureros comportamentul jandarmului român, decât tragedia deznaţionalizării, a valurilor de deportări şi a foametei organizate, prin care a trecut aproape fiecare familie de români basarabeni?
La şcoala ni s-a spus că la 28 iunie 1940 am fost eliberaţi de sub jugul burghezo–moşieresc român, iar pentru a evita confuzia eliberării românilor din Basarabia de sub jugul român, trebuia să fim convinşi că suntem doar moldoveni şi limba pe care o vorbim este moldovenească.
Mai târziu, mult prea târziu pentru unii era să constatăm: Eliberaţi de sub jugul turc, eliberaţi de sub jugul român, eliberaţi de sub jugul fascist şi ….perpetuum dominaţi de eliberatori.
În cazul nostru, al Basarabiei, dreapta judecată ne-am făcut-o singuri, prin declanşarea procesului de rezistenţă, care a culminat cu Renaşterea Naţională şi a înglobat evenimente majore, de cotitură, în istoria noastră recentă: Marea Adunare Naţională din 27 august 1989, în baza căreia a fost adoptată la 31 august Legea cu privire la limba de stat/română şi grafia latină, Podul de Flori din 6 mai 1990, Declaraţia de Suveranitate din 23 iunie 1990, Declaraţia de Independenţă din 27 august 1991, concepută drept un prim pas spre reunirea cu ţara-mamă, România.
Din 1990 încoace mii de tineri români basarabeni au beneficiat de studii gratuite, locuri în cămine şi burse oferite de Statul român, mii de cărţi donate de instituţii publice şi din colecţii particulare ale românilor din dreapta Prutului alcătuiesc fondul de carte al bibliotecilor publice şi al instituţiilor de învăţământ din stânga Prutului.
Au devenit fireşti vizitele la nivel înalt între şefii de stat şi de guvern, încheierea protocoalelor de colaborare între ministere şi de înfrăţire între autorităţile publice locale.
Odată cu ratificarea şi intrarea în vigoare a Convenţiei Europene cu privire la Cetăţenia Multiplă, semnată la Strasbourg atât de România cât şi de Republica Moldova, redobândirea cetăţeniei române a devenit legală şi a deschis alte oportunităţi pentru românii basarabeni.
Oamenii de cultură au fost printre primii care au trecut Prutul, colaborarea şi schimburile între uniunile de creaţie au cunoscut o dezvoltare continuă şi prevede inclusiv calitatea de membru al uniunilor de creaţie din România: Uniunea Scriitorilor, Uniunea Ziariştilor Profesionişti, Uniunea Compozitorilor, Uniunea Muzicienilor şi interpreţilor, Uniunea Artiştilor Plastici şi a celui mai important for ştiinţific - Academia Română.
Angajaţi, originari din Republica Moldova, atestăm în administraţia centrală, Guvernul României, Ministere şi Agenţii, şi, în calitate de membri aleşi ai celor două camere ale Parlamentului României, Senatul şi Camera Deputaţilor.
În toţi aceşti ani, România a susţinut constant, pe toate canalele diplomatice demersurile românilor basarabeni, dezideratul cetăţenilor Republicii Moldova de a implementa sistemul de valori european, bazat pe respectarea drepturilor omului, a statului de drept, a democraţiei pluraliste, a angajamentelor din cadrul Acordului de Asociere şi al Acordului de liber schimb cu Uniunea Europeana, liberalizarea regimului de vize cu UE pentru cetăţenii Republicii Moldova, modernizarea şi profesionalizarea administraţiei publice în acord cu standardele europene, impulsionarea schimburilor economice, multiplicarea oportunităţilor pentru studenţi, profesori, oameni de cultură şi ştiinţă.
Cât a costat acest sprijin, nu ni s-a contabilizat niciodată. Ar fi de reţinut totuşi, că doar în ultimii 10 ani de Parteneriat Strategic, marcat la 27 aprilie curent, pe lângă cele enumerate deja, constatăm că doar în ultimii ani, Romania a finanţat proiecte de sute de milioane de euro drept ajutor nerambursabil pentru bunăstarea cetăţenilor şi dezvoltarea Republicii Moldova, a renovat grădiniţe, a donat microbuze şcolare, a renovat Muzeului de Artă, Sala cu Orgă, Institutul Mamei şi Copilului din Chişinău, a reconstruit Teatrul ”Bogdan Petriceicu Haşdeu” din Cahul.
Un alt şir de obiective au fost sau urmează a fi construite, reconstruite sau renovate în baza protocoalelor de înfrăţire la nivelul autorităţilor publice locale, între care restabilirea scărilor de granit din Parcul „Valea Morilor” din Chişinău, proiect în valoare de circa 920 mii euro, finanţat de Consiliul local al Sectorului 1, al municipiului Bucureşti, reconstrucţia, cu sprijinul primăriei municipiului Iaşi a clădirii Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău, în care în 1918 a fost votată Unirea Basarabiei cu Români, proiect estimat la 2 milioane de lei.
Pentru asigurarea securităţii economice şi energetice a Republicii Moldova se construieşte gazoductul Iaşi – Ungheni - Chişinău, se impulsionează creşterea schimburilor economice şi se facilitează accesul produselor din Republica Moldova pe pieţele europene. Precizări suplimentare : https://chisinau.mae.ro/local-news/1877
În mănăstirile din munţii României i-am auzit nu o dată pe sfinţii călugări, mărturisindu-mi: “ Basarabia e Golgota neamului românesc”, la spectacolele In memoria Grigore Vieru sub genericul “ Taina care mă apără” şi ” Născuţi în limba română”, ambele desfăşurate la Sala Palatului din Bucureşti, unde s-au adunat mii de spectatori bucureşteni, i-am văzut pe mulţi din ei cu ochii în lacrimi, retrăind împreună cu artiştii noştri trăirile noastre exprimate în versurile poetului, de-a lungul timpului, în traseele prin ţară mi se mărturisea nu o dată cu voce tremurândă “ Şi eu am rude în Basarabia”, ori “ Şi mama/ tatăl meu e de peste Prut, s-a retras împreună cu familia în 40”.
Au trecut 80 de ani de atunci .
Ce avem de făcut în continuare? De 30 de ani, căile sunt bătătorite
Să valorificăm ajutorul acordat, să exprimăm gratitudinea noastră Statului Român şi fraţilor /contribuabili români. Să ne cunoaştem şi să ne recunoaştem!
E timpul să ne întrebăm sincer şi să răspundem onest, la rândul nostru : “ Câţi dintre românii din dreapta Prutului activează în Guvernul, Ministerele sau Parlamentul de la Chişinău? Ce am făcut noi, cei din Basarabia pentru românii din ţară, pentru România”?
Pentru că România şi românii ca şi Moldova de Răsărit-Basarabia nu înseamnă doar unii politicieni (care mai şi greşesc, din păcate, deseori machiavelic), România şi românii înseamnă Măreţia Sfinxului din Carpaţi, înseamnă valurile Dunării, vraja Mării, înseamnă Sfintele Mănăstiri, unde se menţine peste veacuri focul credinţei şi mântuirii, România şi românii înseamnă demnitatea cu care îşi apăra “ sărăcia şi nevoile şi neamul” Mircea cel Bătrân, înseamnă puterea crucii şi credinţei lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, cu care a apărat poarta creştinătăţii, înseamnă sfinţii închisorilor, curajul şi năzuinţa nestrămutată a domnitorului Mihai Viteazul, înseamnă nemurirea lui Mihai Eminescu, Rapsodia Română şi George Enescu , Coloana Infinită/ Axis Mundi şi Cuminţenia Pământului lui Constantin Brâncuşi, pasiunea din cântecele Mariei Tănase, ale lui Gheorghe Zamfir sau Grigore Leşe.
Suntem conştienţi că Istoria românilor nu poate fi completa fără reflectarea asupra sacrificiului membrilor Sfatului Ţării din Basarabia, care au declanşat la 27 martie 1918 procesul de unificare a provinciilor româneşti, dar şi a generaţiei de aur din Basarabia de la sfârşitul anilor 80 începutul anilor 90, care au pregătit şi înfăptuit Renaşterea Naţională.
Cultura română nu poate fi completă fără opera lui Ion Druţă, Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Nicolae Dabija, fără muzica lui Eugen Doga, Anatol Chiriac, Ion şi Petre Aldea - Teodorovici, fără filmele regizorului Emil Loteanu şi virtuozitatea ”Lăutarilor” lui Nicolae Botgros…
Integritatea noastră nu poate fi atinsă fără a ne aduna trăirile şi valorile în toata complexitatea.
Moldova de răsărit/ Basarabia, Quo vadis?
Dacă până la 1989 ar mai fi putut fi considerată firească rătăcirea unor basarabeni, rămaşi cu sechele din perioada sovietică, referitor la identitatea noastră şi limba pe care o vorbim, acum nu mai există justificare, e doar constatarea că suntem atraşi din nou într-un teatru al absurdului.
” Să vorbim româneşte! Să ne preţuim valorile! Să ne cunoaştem istoria şi Ţara!”- acesta ar fi răspunsul.
La nivelul dialogului bilateral nu poate fi loc de supărare, chiar dacă exprimările uneori nefericite sau judecata pripită ar putea să doară.
Să ne amintim că fratele/prietenul adevărat/ mamă sunt cei care ne spun adevărul în faţă şi ne fac semnul crucii în spate, rugându-se pentru noi.
În faţa unei pandemii, membrii familiilor se ţin departe, deşi mistuiţi de dor, naţiunile îşi adună forţele, statele îşi dau măna - toate pentru a salva Viaţa.
De-a lungul secolelor naţiunile au supravieţuit, ţinându-se împreună, iar roluri hotărâtoare în istoria lumii au avut doar statele puternice sau cele care au dus o politică înţeleaptă.
Aşezarea noastră geografică, ”în calea răutăţilor”- constatarea cronicarilor, ar putea servi pentru transformarea condiţiei noastre dintr-o masă de manevră într-un privilegiu.
Ferice de naţiunile care au avut parte de Oameni de Stat, de Oameni Politici capabili să impulsioneze şi să direcţioneze energiile spre bine şi împlinire.
Iuliana Gorea Costin
