Rodica a ştiut dintotdeauna că va fi medic. Trebuia doar să decidă ce profil să-şi aleagă.
 
„Mai întâi, voiam să mă fac tehnician-dentist. A fost o întâmplare că nu m-am făcut şi am ajuns moaşă. Sunt mulţumită Domnului că m-am regăsit în această profesie. Am îndrăgit-o”. 
 
Trăieşte la maxim emoţiile fiecărei femei care vine în sala de naşteri. Rodica spune că îi place să-si aminteasca detaliile care fac deosebită fiecare naştere. Evident că prima la care a participat, acum 33 de ani, nu o va uita niciodată. Atunci s-a născut un băieţel.
 
„Şi acum îmi aduc aminte contracţiile uterine, şi am trăit totul cu fiori, emoţii mari, m-am gândit şi eu dacă o să fac faţă. 

Am avut un caz atunci când a născut mămica şi a strigat în gura mare cât e de bine şi frumos să naşti. Avea aşa o euforie pozitivă”.
 
„Plânge copilul şi plânge tata, mămica e puţin bulversată, dar plânge apoi şi ea. Toţi plângem de bucurie şi le dorim să plângă toată viaţa doar de bucurie”.
 
Am mai fi descusut-o mult pe Rodica, dar a fost chemată de urgenţă la o naştere. O fetiţă îşi dorea să vină pe lume, aşa că moaşa a fugit într-un suflet în sala de operaţie. În doar câteva minute, am zărit-o pe Rodica cum iese mândră cu pruncul în braţe. A fost a treia naştere de azi.
 
După ce a primit toate îngrijirile, urmează ca micuţa să se întâlnească cu tatăl ei, mama fiind, încă, în sala de operaţie.
 
Tot moaşa este şi cea care cu multă grijă şi dibăcie cântăreşte şi măsoară nou-născutul.
 
Chiar dacă poate ar părea banal, Rodica spune că profesia sa este o adevărată artă şi nu poate fi făcută altfel decât cu multă dragoste.