Trei agenţi de circulaţie din cadrul Inspectoratului Naţional de Securitate Publică şi un inspector de poliţie din alt inspectorat au fost denunţaţi la CNA de mai mulţi şoferi care ar fi fost opriţi în trafic pentru conducerea transportului în stare de ebrietate. Aceştia susţin că, pentru a nu li se întocmi procese-verbale şi a nu fi sancţionaţi, poliţiştii ar fi pretins mită, informează Centrul Naţional Anticorupţie printr-un comunicat de presă.
Pe marginea acestor denunţuri, CNA şi procurorii anticorupţie au deschis mai multe dosare penale pentru corupere pasivă şi trafic de influenţă. Este vorba despre cel puţin 4 episoade în care agenţii de circulaţie ar fi pretins între 400 de euro şi 10 000 de lei de la conducătorii auto pentru a-i scăpa de pedeapsă sau, în alte cazuri, pentru a interveni pe lângă alţi poliţişti care aveau cazuri asemănătoare în gestiune. Astfel, transmiterea banilor a fost documentată de CNA cu mijloace video şi audio care vor fi anexate ca probe la cauzele penale.
În această dimineaţă, ofiţerii CNA şi procurorii au desfăşurat percheziţii la domiciliile poliţiştilor, în automobile acestora şi au ridicat de la INSP acte relevante pentru anchetă. În cadrul percheziţiei la domiciliul unui poliţist, au fost depistate 218 000 de lei şi 14 500 de euro – bani a căror provenienţă urmează a fi demonstrată. De asemenea, doi poliţişti au fost reţinuţi chiar după tură, iar în urma percheziţiei corporale, asupra lor au fost depistaţi 600 de euro, 200 de dolari, 250 de hrivne şi 1000 de lei. Toţi patru au fost reţinuţi pentru 72 de ore şi urmează să fie audiaţi în legătură cu denunţurile depuse.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, oamenii legii riscă până la 10 ani de puşcărie, cu amendă şi cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice pentru o anumită perioadă.
Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile de judecată.