POLITIC

SONDAJ. Maia Sandu ar avea cele mai mari şanse la alegerile prezidenţiale, dacă ar fi candidatul comun al forţelor de dreapta

Maia Sandu, fostul premier şi actual lider PAS, ar avea cele mai mari şanse de câştig la alegerile prezidenţiale din această toamnă, dacă ar fi candidatul comun al forţelor de dreapta. Cel puţin asta reiese dintr-un sondaj realizat de Compania "Date Inteligente". Barometrul electoral a indicat că şi Octavian Ţîcu ar putea fi un candidat important, din partea forţelor unioniste.

„Cine credeţi că ar merita să fie candidatul comun al forţelor de dreapta la prezidenţialele din acest an? 10 experţi, aproape jumătate, au spus că Maia Sandu ar fi cel mai potrivit candidat al dreptei unite. 14% l-au numit pe Andrei Năstase. Am întrebat din partea forţelor unioniste cine ar fi cel mai potrivit candidat. Avem o gamă largă de răspunsuri care îl arată pe Octavian Ţîcu cu o treime din răspunsuri”, a declarat MIHAI BOLOGAN, director, Compania "Date Inteligente"

Întrebaţi însă cine ar câştiga scrutinul prezidenţial din această toamnă, majoritatea experţilor l-au indicat pe Igor Dodon ca preşedinte pentru următorii patru ani. De altfel, diferenţa dintre el şi Maia Sandu ar fi de aproape 5%.

CINE VA CÂŞTIGA ALEGERILE PREZIDENŢIALE?

Igor Dodon: 52,4%
Maia Sandu: 47,6%

Experţii care au participat la acest sondaj au fost întrebaţi şi cât va rezista coaliţia PSRM-PDM. Majoritate au spus că socialiştii şi democraţii se vor retrage de la guvernare înainte de alegerile prezidenţiale. Aproape 20% sunt de părere că alianţa va funcţiona doar pe perioada pandemiei, iar alţi 14% spun că va exista şi după prezidenţiale.

CÂT VA REZISTA COALIŢIA PSRM-PDM?

61,9% - Va înceta înainte de alegerile prezidenţiale
19% - Va dura pe perioada pandemiei
14,3% - Va exista şi după alegerile prezidenţiale

Respondenţii au fost întrebaţi dacă există riscul de organizare a alegerilor parlamentare anticipate. Astfel, circa 67% spun că anticipatele vor avea loc în anul 2021, iar aproape 10% cred că vor fi organizate chiar în acest an. Totuşi, 23,8% sunt de părere că scrutinul parlamentar se va desfăşura, în mod obişnuit, în anul 2023.

CÂND VOR FI ORGANIZATE ALEGERI PARLAMENTARE NOI?

66,7% - Alegeri parlamentare anticipate în 2021
23,8% - Alegeri parlamentare ordinare în 2023
9,5% - Alegeri parlamentare anticipate în 2020

La barometrul electoral derulat de Compania "Date Inteligente" au participat mai mulţi experţi, printre care deputaţi, preşedinţi de partide şi analişti politici. Datele au fost colectate în perioada 10-15 iunie 2020.