Activistul civic Oleg Brega a anunţat într-o înregistrare video că va candida la alegerile parlamentare care vor avea loc pe 24 februarie 2019 în Republica Moldova. Activistul a declarat că a luat această decizie pentru a influenţa agenda publică şi pentru a promova drepturile omului în cadrul dezbaterilor electorale, dacă va participa la acestea.
Oleg Brega susţine că trebuie schimbat comportamentul făţarnic al politicienilor, indiferent din ce tabără sunt. „Oamenii una spun şi alta fac. Eu aş vrea să fiu un demnitar consecvent şi dacă cer transparenţă, chiar să fie transparenţă şi în şedinţele de interes public, şi în şedinţele care nu trezesc mare interes public. La negocieri de coaliţii tot aş vrea transparent să participe şi mass-media ca să nu fie protocoale adiţionale secrete care aduc atâta pagubă după aceea”, a spus Oleg Brega, potrivit IPN, care citează un post de televiziune.
Activistul spune că nu este tentat să se alăture coaliţiei anunţate de PAS, PPDA şi PLDM pentru următoarele parlamentare şi că va examina această posibilitate doar dacă vor adera mai multe partide şi lideri credibili ai societăţii civile. Totodată, Oleg Brega spune că va fi dispus să cedeze în favoarea unui candidat care va avea aceleaşi valori ca şi el şi ar putea să aibă mai multe şanse de victorie.