EXTERN

VIDEO. Rusia a rămas fără Guvern: Întregul cabinet de miniştri în frunte cu Medvedev şi-a dat demisia

post-img

Guvernul rus a demisionat. Anunţul a fost făcut de premierul Dmitry Medvedev.

În cadrul unei întâlniri cu preşedintele rus Vladimir Putin, Medvedev a spus că a considerat corectă o astfel de decizie pe fondul propunerilor de modificare a Constituţiei anunţate de şeful statului.

„Este evident că noi, în calitate de Guvern al Federaţiei Ruse, trebuie să oferim preşedintelui ţării noastre posibilitatea de a lua toate deciziile necesare şi, în aceste condiţii, cred că a fost corect să ne dăm demisia incorpore”, a declarat Dmitri Medvedev, scrie agenţia rusă TASS.

Preşedintele a mulţumit guvernului Medvedev pentru eforturile depuse şi a punctat că este mulţumit de rezultatele obţinute de acest guvern.

Liderul rus a dat indicaţii guvernului să-şi îndeplinească obligaţiile până la formarea unui nou cabinet de miniştri.

Vladimir Putin a propus miercuri organizarea unui referendum pentru revizuirea Constituţiei, cu scopul consolidării puterilor Parlamentului, menţinând în acelaşi timp caracterul prezidenţial al sistemului politic pe care îl conduce de 20 de ani. Principală măsură anunţată vizează consolidarea rolului Parlamentului în formarea guvernului, oferindu-i prerogativa alegerii şefului guvernului pe care preşedintele va fi apoi obligat să-l numească. În prezent, Duma confirmă alegerea făcută de şeful statului.

Una din modificările constituţiei propuse de Putin se referă la înăsprirea condiţiilor pentru candidaţii prezidenţiali. Putin spune că cei care vor candida pentru postul de preşedinte trebuie să locuiască permanent în Rusia de cel puţin 25 de ani, să nu aibă la momentul nominalizării şi niciodată până atunci vreun permis de şedere sau cetăţenie străină. De asemenea, şefilor autorităţilor federale, adjuncţilor, senatorilor, judecătorilor şi şefilor entităţilor componente ale Federaţiei ar trebui să li se interzică la nivel constituţional să deţină cetăţenie străină, permis de şedere sau „un alt document care să le permită reşedinţa permanentă pe teritoriul altui stat”.

Preşedintele rus Vladimir Putin intenţionează să introducă postul de şef adjunct al Consiliului de Securitate şi să ofere acest post premierului Dmitri Medvedev, care demisionează din funcţia sa, transmite RIA Novosti.