ECONOMIC

Vicepremierul Andrei Spînu vrea să renegocieze cu Gazprom contractul de furnizare a gazelor

Vicepremierul Andrei Spînu vrea să renegocieze cu Gazprom contractul de furnizare a gazelor. În cadrul emisiunii "Punctul pe Azi", ministru a declarat că prevederile sunt învechite iar negocierile ar putea începe după terminarea sezonului rece.

ANDREI SPÎNU, ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale: „Suma pe care Moldovagaz nu o va putea colecta până pe 20 este între 25 şi 32 mil. dolari. Este a 19-ea prelungire a Contractul din anul 2006. Imediat cum trece iarna, vom reveni la contractul cu Gazprom, pentru că are unele prevederi învechite şi, evident, este nevoie să le aducem la cerinţele noi ale pieţei. Noi vom solicita să discutăm un contract nou "

Andrei Spînu este în discuţii cu preşedintele Gazprom, Alexei Miller, pentru a obţine o amânare a plăţilor. El susţine că ar fi corect ca cei de la Gazprom să propună soluţii, pentru că sunt acţionari majoritari la MoldovaGaz.

ANDREI SPÎNU, ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale: „Această  schimbare de atitudine, că vă dăm 48 de ore, s-a produs recent. Am spus de mai multe ori, inclusiv în comunicarea cu cei de la Gazprom, că este regretabil, pentru că noi suntem un partener de bună-credinţă şi vrem să ne asigurăm că odată ce am consumat acel gaz, îl vom plăti. Cea mai simplă soluţie este ca Gazprom să permită achitarea gazului consumat în luna ianuarie la sfârşitul lunii februarie"

 Astăzi într-o postare pe reţelele sociale, preşedintele Consiliul de Administraţie al "Moldovagaz" a anunţat că va solicita sprijinul "Gazprom" pentru a depăşi criza actuală.

SOLUŢIILE PROPUSE DE VADIM CEBAN: „ Moldovagaz va solicita sprijinul tuturor acţionarilor, inclusiv al Gazprom, posibilitatea amânării plăţii sau acordării de împrumuturi pe termen scurt pentru valoarea abaterilor financiare. Pentru a depăşi actuala criză se propune restituirea către "Moldovagaz" a TVA. Astfel va fi evitată creşterea devierilor de tarif în valoare de cel puţin 22 de milioane de dolari."

VICTOR PARLICOV, expert în energetică: „Sigur că se simte o acţiune deliberată şi o componentă politică în acţiunile Gazprom. Probelema noastră este eficienţa energetică. Noi consumăm mult mai multă energie pentru a întreţine un metru pătrat de spaţiu şi veniturile mici.”

Ieri, şi principalul furnizor de energie eletrică din Republica Moldova a cerut urgentarea majorării preţului, motivând că suferă pierderi de 100 de milioane de lei lunar. Furnizorul cere ANRE-ului ajustarea treptată a preţului în două etape - februarie şi aprilie.

VICTOR PARLICOV, expert în energetică: „Tarifele la energie lectrică produse de CET-uri s-a majorat, dar cea livrată consimatorilor casnici nu s-au ajustat. Şi ala comaniile de furnizare nu se colectează volumele de bani necesari pentru a se achita cu Energocom, Termolectrica, într-un final cu MoldovaGaz şi Gazprom apare şi aici un deficit de cashflow. "

Pe 10 ianuarie, cel mai mare furnizor şi distribuitor de energie electrică din Republica Moldova a solicitat dublarea tarifului. Consumatorii ar urma să achite între 2 lei şi 26 de bani şi 2,78 lei pentru un Kwh  în funcţie de puterea retelei la care sunt racordati.

Premierul Natalia Gavriliţa a declarat astăzi că, din primăvară, Republica Moldova va diversifica piaţa energiei electrice. Licitaţiile cu potenţialii furnizori vor avea loc în luna februarie.

 NATALIA GAVRILIŢA prim-ministrul Republicii Moldova: „Vom veni mâine cu modificări la legea electricităţii şi vom stabili necesitatea procurării electricităţii de la cel puţin 2 furnizori pentru a asigura securitatea energetică a ţării. Cantitatea procurată de la primul furnizor şi al doilea va depinde de diferenţa de preţ între aceştia. "

Pe 10 ianuarie, cel mai mare furnizor şi distribuitor de energie electrică din Republica Moldova a solicitat dublarea tarifului. Consumatorii ar urma să achite între 2 lei şi 26 de bani şi 2,78 lei pentru un Kwh  în funcţie de puterea retelei la care sunt racordati.