ECONOMIC

Cetăţenii R. Moldova care deţin poliţa de asigurare medicală vor avea acces gratuit la mai multe servicii medicale

Cetăţenii Republicii Moldova care au poliţă de asigurare medicală vor avea acces la mai multe servicii medicale gratuite. Guvernul a aprobat astăzi extinderea listei de servicii medicale prestate din mijloacele fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală.

În lista Programul unic se regăsesc mai multe servicii medicale pentru stabilirea diagnosticului, cum ar fi accesul gratuit la anestezie în cazul efectuării procedurilor de diagnostic şi tratament invaziv, precum colonoscopie, bronhoscopie, puncţie sau biopsie. Serviile de anestezie vor fi gratuite şi în secţiile de stomatologie. A fost extinsă şi lista investigaţiilor medicale molecular-genetice gratuite.

ALA NEMERENCO  ministrul Sănătăţii:„De asemnea apare un compartiment nou care aduce claritate în serviciile de asistenţă narcologică copiillor şi presupune tratementul, reabilitatea copiilor/adolescenţilor care sunt dependeţi/consumatori de alcool, droguri sau alte substanţe psihotrope. De aceste servicii vor putea beneficia şi copii străzii.”

Vor avea parte de servicii gratuite şi pacienţii care au nevoie de proteze oro-maxilo-faciale individuale. Până acum de acest serviciu beneficiau doar persoanele cu boli oncologice.

ALA NEMERENCO  ministrul Sănătăţii: „La fel vor vor fi compensate dispozitivele medicale, pentru determinarea glicemiei, ce include teste, pungile colectoare pentru stome, urostome şi exoprotezele mamare.  Va fi asigurat şi controlul medical profilactic gratuit la angajare cu efectuarea tuturor investigaţiilor paraclinice necesare. "

NATALIA GAVRILIŢA prim-ministrul Republicii Moldova: „Sunt îmbunătăţiri foarte importante. Sunt aşteptate de oameni. Acum trebuie să ne asigurăm că  oamenii cunosc ce este acoperit de poliţă, ce nu, şi să ne asigurăm că nu li se cer aceste plăţi."

Cheltuielile pentru serviciile medicale care au devenit gratuite, au fost prevăzute în bugetul fondurilor asigurării obligatorii pentru anul 2022. Tot astăzi, Guvernul a aprobat mai multe modificări la legea cu privire la ajutorul social.

MARCEL SPATARI  ministrul Muncii: „Reforma îşi propune să  crească numărului familiilor cu copii incluse în program, prin majorarea venitului lunar minim garantat pentru fiecare copil şi a plafonului de eligibilitate a veniturilor pentru salariaţii cu copii". De asemenae Guvernul propune ca să existe posibilittae ca parte din ajutorul social, calculate în baza existenţei copiilor în famiilie să fie acordată printr-o metodă separată şi chletuielile să fie limitate, ca să poată fi de exemplu procurat alcool, sau ţigări."

Proiectul Guvernului mai prevede includerea în program a zilierilor în agricultură şi încurajarea acestora să muncească legal, prin oferirea dreptului de a beneficia de ajutor social indiferent de veniturile pe care le au.

Potrivit datelor Ministerului Muncii, 120 de mii de familii din Republica Moldova sunt extrem de sărace şi 26% dintre ele sunt incluse în programul de ajutor social. Luna trecută, au beneficiat de ajutor social aproape 40 de mii de familii, care au primit în medie câte 1.130 de lei.