ACTUALITATE

Ziua Armatei Române a fost marcată astăzi şi în Republica Moldova

Ziua Armatei Române a fost marcată astăzi şi în Republica Moldova. Zeci de oameni s-au strâns la cimitirul de onoare din satul Mana, din raionul Orhei, pentru a-i comemora pe eroii care şi-au apărat ţara vitejeşte. La ceremonialul militar-religios au fost prezenţi oficiali dar şi locuitori ai satului care spun că amintirea soldaţilor căzuţi în lupte trebuie cinstită în fiecare zi.

În acest an, ceremonia s-a desfăşurat la Cimitirul de onoare al eroilor Armatei Române, din satul Mana, raionul Orhei. Mai mulţi oficiali, dar şi locuitori ai satului, s-au strâns pentru a-i comemora pe eroii care au plătit cu preţul vieţii unitatea naţională şi integritatea teritorială. Locul ascunde o mare încărcătura istorică.

Col. CRISTI-MITICĂ LADANIUC, ataşat militar în Republica Moldova: "Unde odihnesc 16 eroi români, 2 identificaţi şi 14 neidentificaţi, din cadrul regimentului 32 Dorobanţi, căzuţi eroi la datorie, în data de 14 iulie, 1941, în urma luptelor purtate în zona Văii Mana, pentru eliberarea Basarabiei de sub ocupaţie sovietică, consecinţă a pactului Ribentrop-Molotov".

Excelenţa Sa DANIEL IONIŢĂ, ambasadorul României în Republica Moldova: "Omenirea s-a confruntat cu războaie, cu foamete şi cu pandemii, molime. Generaţia bunicilor noştri au avut parte de războaie şi de foamete. Bunicii noştri i-au lăsat în urmă pe cei iubiţi pentru a lupta să elibereze această palmă de pământ dintre Prut şi Nistru, de ocupaţie sovietică".

ALEXANDRU PÎNZARI, ministrul Apărării, Republica Moldova: "E timpul să ne cinstim eroii, eroii care au vorbit aceeaşi limbă. Aveau aceeaşi cultură, idealuri şi valori. Ţin să mulţumesc public domnului ambasador pentru sprijinul României, acordat Republicii Moldova în această perioadă grea, pe timp de pandemie".

Locuitori din Mana au aflat din povestirile părinţilor sau chiar ale bunicilor despre despre ororile petrecute în zonă, în timpul celui de-al doilea război mondial. 

"Mama pe timpurile alea avea 13 ani şi nu îi permitea sa vadă chiar tot, dar mi-a povestit ca de prin tufişuri verdeau cum îi aduceau pe oameni cu carul, îi înmormântau. A fost o bătălie foarte mare. Ne închinăm eroilor căzuţi pentru drept, pentru patrie. Avem în suflet un fel de durere, pentru că multe mame au rămas fără copii, mulţi taţi erau la luptă şi li s-au născut copii şi nici nu i-au cunoscut, pentru că nu s-au mai întors. Este o durere atât pentru poporul românesc, cât şi moldovenesc. Eu mă mândresc cu ei că au fost părinţii mei. Şi noi trebuie să trăim şi să nu-i uităm. Din păcate noi mai uităm". 

DINU ŢURCANU, preşedinte, raionul Orhei: "Sunt deopotrivă eroii noştri şi victimele acelor vremi, în care două fiare – fascismul şi comunismul au devorat ţări şi destine".

Ceremonialul religios a fost oficiat de un sobor de preoţi de la Mitropolia Basarabiei, subordonată caconic Patriarhiei Române. 

P.S. VENIAMIN, Episcopul Basarabiei de Sud: "Dacă ei au avut demnitate şi curaj, dându-şi viaţa pentru pace şi libertate, noi cu atât mai mult, în libertate, trebuie să subliniem jertfa lor". 

Pe 25 octombrie 1944, Armata Română a eliberat de sub ocupaţia străină ultima localitate din vestul României - oraşul Carei. Militarii au vrut să dea atunci bătălia finală pentru eliberarea ţării fiind ziua de naştere a Regelui Mihai I, comandantul suprem al armatei. 25 octombrie a devenit Ziua Armatei, printr-un decret, în anul 1959.