Scenariul unui atac al Rusiei în Republica Moldova era posibil în primele zile de război, dar acum e puţin probabil, din cauză că ruşii nu au reuşit să ajungă nici măcar la Odesa. O spune fostul comandant al trupelor americane în Europa, într-un interviu pe care l-a acordat în exclusivitate Ştirilor TVR. Generalul Ben Hodges spune că românii se pot apăra de ruşi în primul rând prin a nu cădea în capcana ştirilor false.
General (r) FREDERICK HODGES, fostul comandant al trupelor americane în Europa: "Atâta timp cât Vladimir Putin sau alţi oameni ca el deţin controlul, ei vor continua să folosescă forţa pentru obţine tot ce îşi doresc. Asta e ceea ce ei au făcut întotdeauna, aşa cum oamenii din România ştiu deja. Faceţi tot ceea ce puteţi pentru a moderniza nu doar armata, ci şi societatea. Trebuie să învăţăm cum să nu fim divizaţi de fake news şi dezinformări, să reconstruim încrederea unii în ceilalţi. Acesta e modul în care trebuie să vă apăraţi de autocraţii ca Rusia".
Generalul american crede că în primele zile de război exista un pericol pentru Republica Moldova.
"Cred că este puţin posibil ca ruşii să ajungă la Odesa, dacă nu ajung la Odesa este puţin posibil că vor încerca să intre în Republica Moldova. Ei, ruşii, au soldaţi acolo în Transnistria, câţiva, poate 2.000 sau aşa ceva. Nu cred că vor fi capabili să îi folosească, dacă ruşii nu vor putea ajunge la Odesa. (...) Suspectez că este o posibilitate şi poate că au planificat să facă asta în primele zile, dar pare puţin probabil acum", spune Ben Hodges.
Turcia va avea un rol cheie în regiune.
"Sper că aliaţii noştri din Turcia vor avea mai multă încredere în Statele Unite şi în ceilalţi aliaţi pentru a îi sprijini când vor face lucrurile pe care le au de făcut şi pentru a îi ajuta să recâştige stabilitatea în regiunea Mării Negre. Turcia poate juca un rol esenţial în a ajuta Ucraina, dar şi în a obţine pacea", a subliniat Ben Hodges pentru Ştirile TVR.