ACTUALITATE

Tiraspolul aşteaptă ajutoare de la Moscova, însă sprijinul a venit din Uniunea Europeană

Societatea civilă este ingrijorată de lipsa accesului la asistenţă medicală în penitenciarele din regiunea transnistreană. Asociaţia Promo-Lex a făcut un apel prin care solicită inspectarea locurilor de detenţie din stânga Nistrului. Între timp, situaţia din regiune devine din ce în ce mai dificilă. Tiraspolul aşteaptă ajutoare de la Moscova, însă sprijinul a venit din Uniunea Europeană. Săptămâna viitoare şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii va oferi asistenţă medicală locuitorilor din regiune.

Membrii asociaţiei Promo-Lex a constatat, încă de acum două săptămâni, existenţa unui focar de COVID-19 în Penitenciarul nr. 2 din Tiraspol. Ulterior, au apărut informaţii despre un număr tot mare de persoane cu simptome ale COVID-19 şi în Penitenciarul nr. 1 din satul Hlinaia, Slobozia. Informaţiile au fost confirmate dpar de către familiile deţinuţilor pentru că  autorităţile nu au reacţionat la sesizările Promo Lex.

„Nu se cunoaşte numărul real al persoanelor cu simptome, dar potrivit surselor date, estimarea ar fi de peste 100 persoane în ambele penitenciare, ceea ce reprezintă  5% din numărul total al persoanelor condamnate sau aflate în arest… În aceste condiţii, Asociaţia Promo-LEX îndeamnă autorităţile competente ale Republicii Moldova, reprezentanţii formatului de negocieri "5+2", să inspecteze locurile de detenţie din regiunea transnistreană”, se arată în apelul Promo-Lex.

Şeful Misiunii OSCE în Republica Moldova declara recent că dialogul trebuie să continue deşi organizaţia a respins cererea autorităţilor din Republica Moldova de a convoca în regim de urgenţă Formatul 5+2.

„Orice modificare a regimului Zonei de Securitate necesită aprobarea prealabilă a Comisiei Unificate de Control. Este extrem de important ca restricţiile impuse în legătură cu pandemia să fie înlăturate îndată ce pandemia este ţinută sub control, iar posturile de control suplimentare şi patrulele dislocate să fie eliminate”, a precizat CLAUS NEUKIRCH, ŞEFUL MISIUNII OSCE

Societatea civilă aşteaptă mai multe de la Misiunea OSCE în Republica Moldova pentru rezolvarea probemelor create de pandemie.

„În mare parte apelurile Asociaţiei Promo-lex  vin în momentul în care oamenii din teritoriu ne solicită sau a persoanelor care ne solicită în urma unor acţşiuni sau inacţiuni şi regretăm foarte mult că nu are aceeaşi abordare OSCE, vedem în Ucraina cât de activă este misiunea OSCE şi câte rezultate au, iar în R. Moldova desi au un staff foarte mare au mandat foarte clar nimic nu se întâmplă şi este regretabil acest lucru”, a spus ION MANOLE, director Promo-Lex.

În condiţiile lipsei acute de medici, dar şi de medicamente, Tiraspolul a cerut Federaţiei Ruse ajutor în combaterea noului tip de virus. Sprijinul a venit însă din partea Uniunii Europene. Echipamentele de protecţie şi cele medicale, achiziţionate din fonduri europene, au fost repartizate de pe 24 aprilie unor centre medicale şi spitale locale din regiune.

„Acest material va fi oferit pentru oameni care trăiesc pe ambele maluri ale Nistrului, deci şi în regiunea transnistreană şi vine din partea UE un pachet de susţinre pentru R. Moldova şi oamenilor care trăiesc aici. Noi vom continua aceste eforturi vom continua această susţinere”, a spus PETER MICHALKO, ambasadorul UE în Republica Moldova.

Şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii va efectua o vizită tehnică în regiunea transnistreană la solicitarea autorităţilor de la Chişinău. OMS va oferi asistenţă materială cât şi consultanţă în combaterea pandemie. În regiunea transnistreană locuiesc aproape 320 mii de cetăţeni ai Republicii Moldova. După instaurarea ilegală a carantinei, cetăţenii au mari probleme şi nu pot trece Nistrul, iar unele localităţi sunt complet izolate.