ACTUALITATE

Reprezentantul R. Moldova la Eurovision din acest an va fi ales doar de juriu. Televotingul a fost exclus

post-img

Cetăţenii nu vor putea vota în cadrul procedurii de selectare a reprezentantului Republicii Moldova care va merge în acest an la Eurovision. Potrivit Regulamentului cu privire la desfăşurarea selecţiei naţionale prevede că modalitatea de jurizare va fi alcătuită doar din juriu.

 Regulamentul preselecţiei naţionale prevede că organizatorul, adică compania publică Teleradio Moldova, va constitui un juriu format din interpreţi, compozitori, textieri din RM şi de peste hotare, precum şi din persoane publice cu specializări  în div erse domenii. La începutul fiecărei etape a concursului membrii juriului vor confirma pe propria răspundere, prin declaraţie scrisă, că nu sunt în relaţii de colaborare sau de rudenie cu participanţii (interpreţi sau autori) înscrişi în concurs. Componenţa  echipei de jurizare va fi făcută publică doar în ziua etapei respective.
 
Juriul va fi format dintr-un număr impar de membri (minim 5, maxim 11 m), care poate fi diferit la fiecare etapă a concursului.

Selecţia naţională pentru desemnarea reprezentantului Republicii Moldova la concursul Eurovision 2020 se va desfăşura în două etape: examinarea dosarelor şi audierea LIVE.

Pentru înscrierea în concurs, candidaţii pot depune cererea de înregistrare, descrierea proiectului, materialele audio pe suport digital şi lista materialelor - în strictă conformitate cu Regulamentul prestabilit, până în data de 17 ianuarie 2020, ora 17:00 la Centrul de Colectare Eurovision 2020, la adresa: mun. Chişinău, str. Hânceşti, 64, TV Moldova 1 (anticamera TV).

Dosarele vor fi recepţionate de luni până vineri între orele 09:00-17:00. Dosarul poate fi expediat şi prin poşta electronică la adresa: [email protected] cu materialul audio ataşat în MP3 sau alt format popular şi cu toate anexele stabilite de Regulamentul prestabilit.Ediţia din 2020 a concursului Eurovision se va desfăşura în Olanda.

Cele două semifinale, etapa internaţională, se vor desfăşura pe 12 şi 14 mai, iar Marea Finală va avea loc pe data de 16 mai 2020.