ACTUALITATE

Rareş Bogdan: România nu va abandona Republica Moldova în plină iarnă, dacă lucrurile se complică din punct de vedere al alimentării cu gaze

post-img

„În cazul în care lucrurile se complică din punct de vedere al alimentării cu gaze naturale, România nu va abandona Republica Moldova. Sigur, este vorba de contractele pe care le negociază Republica Moldova cu partenerii tradiţionali, dar clar că România nu va abandona fraţii de peste Prut, nu va abandona niciodată Republica Moldova în plină iarnă”, a declarat europarlamentarul Rareş Bogdan, aflat în studioul emisiunii Punctul pe AZi de la TVR MOLDOVA..

Eurodeputatul român a precizat că Guvernul de la Bucureşti, pe fondul crizei energetice fără precedent la nivel european, ia în calcul să alimenteze cu gaze naturale Republica Moldova prin gazoductul Iaşi- Chişinău.

„Este o chestiune la care se lucrează. Este un grup de lucru din care fac parte oficiali de la Bucureşti, dar şi vicepremierul Republicii Moldova. De asemenea, România va ajuta Republica Moldova cu alimentarea cu păcură. Sunt lucruri importante pe care România le face. Asta pe lângă companii româneşti, de stat sau private, listate la bursă, care îşi îndreaptă atenţia spre Republica Moldova datorită noilor instituţii de la Chişinău şi vor să treacă Prutul. Sunt lucruri importante şi cetăţeanul Republicii Moldova trebuie să înţeleagă că acestea sunt lucruri direct condiţionate de votul acordat în urmă cu trei luni de zile”, a spus Rareş Bogdan.

Potrivit europarlamentarului, tot acest ajutor al statului român oferit cetăţenilor Republicii Moldova, dar şi autorităţilor, există pentru că încrederea în instituţiile statului Republica Moldova, în preşedintele Maia Sandu, în premierul Natalia Gavriliţa şi în preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, este la cel mai ridicat nivel din 1990.

„Niciodată nu a existat această linie de putere care să fie atât de pro-europeană, atât de pro- democratică şi asta ne dă şi nouă garanţia că banii pe care îi oferă statul român sau Bruxellesul nu se duc într-un stat capturat sau pe mâna unor oligarhi”, a spus Rareş Bogdan.

Europarlamentarul Eugen Tomac, a declarat în cadrul emisiunii că doar cei de rea credinţă nu văd evidenţele că pe ambele maluri ale Prutului trăieşte acelaşi popor.

„Problema de fond este dacă putem să fim destul de inteligenţi să fructificăm oportunităţile pe care soarta ni le-a scos în cale”, a spus Eugen Tomac care, referitor la criza energetică, a precizat că este o criză care afectează întreg continentul european şi a reiterat, la rândul lui, că România nu va abandona Republica Moldova în mijlocul acestei crize.

„Criza are foarte multe substraturi şi are foarte multe interese economice şi politice. Rusia a manipulat preţul pieţii de gaze, punând o presiune incredibilă pe ţările care cumpără de la ei. Ceea ce trebuie să ştie cetăţenii Republicii Moldova este că, în situaţii limită, nu vor rămâne singuri şi că România este dispusă ca, din puţinul pe care îl are, să ofere şi Republicii Moldova pentru a trece împreună peste această iarnă”, a spus Eugen Tomac.