ACTUALITATE

Modificări electorale, aprobate în prima lectură: Alegătorii vor avea mai puţin timp la dispoziţie pentru a-şi exercita dreptul la vot

post-img

În pofida criticilor opoziţiei, majoritatea parlamentară a aprobat, în şedinţa de astăzi, pentru aprobarea proiectului de lege pentru modificarea Codului electoral, Codului contravenţional şi Codului serviciilor media audiovizuale, în prima lectură.

Iniţiatorii proiectului menţionează că documentul  are ca scop realizarea unor adrese ale Curţii Constituţionale, ajustarea unor prevederi ale Codului electoral la normele Codului administrativ, precum şi perfecţionarea procedurilor electorale.

Se propune introducerea în Codul electoral a interdicţiei de a utiliza în campania electorală şi în cadrul acţiunilor de agitaţie electorală a discursului bazat pe ură sau instigator la discriminare, iar în Codul contravenţional introducerea sancţiunilor pentru asemenea acţiuni.

De asemenea, sunt prevăzute sancţiuni pentru implicarea cultelor religioase în campania electorală, transportarea organizată a alegătorilor la secţiile de votare dacă aceasta are ca scop să-i determine să voteze pentru un concurent anume, implicarea organizaţiilor necomerciale, de binefacere şi sindicale în campania electorală, nereflectarea corectă a campaniei de către instituţiile media.

Proiectul conţine şi alte modificări, inclusiv acordarea alegătorului cu dizabilităţi a dreptului să aplice facsimilul în loc de semnătură, acordarea dreptului de acces la listele electorale depline observatorilor, prin semnarea unei declaraţii de confidenţialitate, reglementarea expresă a zilei când începe campania electorală pentru turul doi de scrutin, reducerea timpului destinat votării, stabilirea expresă a termenelor când pot fi nimicite listele electorale, etc.

O altă propunere prevede stabilirea orelor de votare de la 8.00 până la 20.00 faţă de 07.00-21.00 cum este în prezent.  Drept argument, deputatul Vlad Bătrânea declară că cei de la secţiile de votare lucrează câte cel puţin 12 ore în ziua votării, obosesc şi „leşină din cauza oboselii”. De partea cealaltă, deputatul Lilian Carp spune că medicii la fel, fac ture de noapte, şi muncesc uneori şi mai mult de 12 ore şi nu se plâng.

De asemenea, se propune stabilirea unor norme clare referitoare la conţinutul şi modalitatea efectuării publicităţii electorale, procedurii de contestaţii, precum şi a sancţiunilor pentru grupurile de iniţiativă, concurenţii electorali, funcţionarii electorali, instituţiile media.

Modificările au fost consultate pe larg cu societatea civilă pe platforma Comisiei Electorale Centrale (CEC).

Proiectul de lege urmează a fi votat şi în lectura a doua.