ACTUALITATE

Ambasadorul Republicii Moldova în Germania: Este eronat folosit termenul de „diasporă” în contextul Republicii Moldova

Noi nu avem o diasporă, iar acest termen folosit în contextul Republicii Moldova este unul puţin eronat. Declaraţia aparţine lui Oleg Serebrian, ambasadorul Republicii Moldova în Germania care, la emisiunea Punctul pe AZi de la postul TVR MOLDOVA, a mai precizat că mulţi cetăţeni pleacă peste hotare ca sezonieri, apoi revin acasă.

Oleg Serebrian a mai menţionat că aceşti cetăţeni care revin îşi cumpără proprietăţi, terenuri agricole în Republica Moldova,, chiar dacă lucrează în Italia, Spania sau Rusia.

„Mulţi dintre ei sunt cu gândul la revenirea acasă. Că nu revin, asta e altceva. Chiar şi cei care renunţă la cetăţenia moldovenească, cum e cazul Germaniei, unde sunt obligaţi să renunţe le cetăţenia moldovenească pentru a obţine cetăţenia germană, oricum sunt legaţi de Republica Moldova”, a spus diplomatul.

Oleg Serebrian a menţionat că toate ţările au această problemă şi nu doar Republica Moldova. 

„Sunt milioane de francezi în afara Franţei, milioane de străini în Franţa, Este periculoasă şi neproductivă separarea dintre cei din afara Republicii Moldova şi cei din Republica Moldova. Toţi sunt concetăţenii noştri. Nu putem vorbi de o Moldovă din afară şi una din interior”, a conchis diplomatul, cu referire la disensiunile apărute dintre cetăţenii Republicii Moldova aflaţi peste hotare şi cei aflaţi acasă.

Oleg Serebrian a mai declarat că este romanţată ideea că au plecat cei mai buni peste hotare şi au rămas cei mai puţini buni.

„Am avut ocazia să văd diferiţi oameni şi aici, în Germania şi în Republica Moldova. Suntem toţi la fel, o apă şi-un pământ. Vom deveni mai buni împreună”, a conchis ambasadorul.

Potrivit ambasadorului, problema divizării este una falsă, nici cei rămaşi în Republica Moldova, nici cei plecaţi, nefiind de condamnat sau de lăudat.

„Fiecare a avut motivele lui, mai întemeiate sau mai puţin întemeiate. Sunt oameni maturi, într-o lume liberă, unde putem circula. Nu văd de ce ne-am îngrădi în momentul de faţă”, a spus Oleg Serebrian.