Ziua internaţională a femeilor din mediul rural este sărbătorită, în fiecare an, la 15 octombrie pentru a conştientiza faptul că femeile de la sate contribuie la bunăstarea familiilor lor şi la dezvoltarea economiei rurale, potrivit site-ului https://www.un.org/en/observances/rural-women-day, citat de Agerpres.
Prima Zi internaţională a femeilor din mediul rural a fost celebrată la 15 octombrie 2008. Instituită de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) prin Rezoluţia 62/136 din 18 decembrie 2007, această zi recunoaşte "rolul critic şi contribuţia femeilor din mediul rural în consolidarea dezvoltării rurale, a agriculturii, îmbunătăţirea securităţii alimentare şi eradicarea sărăciei rurale", notează www.un.org.
Ideea celebrării unei Zile mondiale dedicate femeilor din mediul rural s-a conturat cu prilejul unei Conferinţe a ONU pentru femei, care a avut loc la Beijing (China), în septembrie 1995. Propunerile pentru organizarea unei astfel de zile au venit din partea mai multor organizaţii: Federaţia Internaţională a Producătorilor Agricoli (IFAP), Asociaţia mondială a femeilor din zona rurală (ACWW), Reţeaua Asociaţiilor femeilor africane din zona rurală (NARWA) şi Fundaţia Summitul Mondial al Femeilor (WWSF).
Încă de la începutul sărbătoririi sale, s-a considerat că acest eveniment poate reprezenta un mod pragmatic de a obţine recunoaşterea şi susţinerea rolurilor multiple asumate de femeile din mediul rural, care se ocupă de obicei cu agricultura sau deţin mici afaceri. Din cauza rolului lor cheie privind producţia agricolă şi a siguranţei acesteia s-a decis ca Ziua internaţională a femeilor din mediul rural să fie aniversată la 15 octombrie, cu o zi înaintea Zilei mondiale a alimentaţiei.
Conform site-ului www.un.org, femeile din mediul rural, dintre care majoritatea depind de resursele naturale şi de producţia agricolă pentru asigurarea hranei zilnice, alcătuiesc peste un sfert din totalul populaţiei mondiale. În ţările în curs de dezvoltare, femeile din mediul rural reprezintă aproximativ 43 la sută din forţa de muncă din agricultură şi din producţia de prelucrare şi procesare a unei părţi considerabile din produsele alimentare, conferindu-le astfel acestora responsabilitatea principală pentru siguranţa alimentară.
Rolul crucial pe care îl joacă femeile şi fetele în asigurarea durabilităţii gospodăriilor şi a comunităţilor rurale, în îmbunătăţirea mijloacelor de trai rural şi a bunăstării generale a fost recunoscut din ce în ce mai mult. Femeile reprezintă o parte importantă din forţa de muncă agricolă şi îndeplinesc cea mai mare parte a îngrijirii neplătite şi a muncii casnice în cadrul familiilor şi gospodăriilor din zonele rurale. Ele îşi aduc contribuţia semnificativă la producţia agricolă, securitatea alimentară şi nutriţie, gestionarea terenurilor şi a resurselor naturale, precum şi construirea rezistenţei climatice.
Tema din 2021 a Zilei internaţionale a femeilor din mediul rural este: "Femeile din mediul rural cultivă mâncare bună pentru toţi" ("Rural Women Cultivating Good Food for All"), precizează www.unwomen.org. Femeile şi fetele din mediul rural joacă roluri esenţiale în sistemele alimentare - de la producţie, până la prelucrare, preparare, consum şi distribuţie a alimentelor - precum şi în asigurarea nutriţiei gospodăriei şi a comunităţii. Cu toate acestea, relaţiile inegale între femei şi bărbaţi în gospodărie şi societate, normele şi practicile discriminatorii de gen, violenţa predominantă împotriva femeilor şi fetelor şi ponderea disproporţionată a acestora în îngrijirea şi munca domestică neplătite, duc la un acces inegal la alimente şi la o experienţă sporită a foamei, malnutriţiei, subnutriţiei şi insecurităţii alimentare.
În ciuda capacităţii planetei de a oferi hrană suficientă pentru toţi, un număr tot mai mare de oameni nu primesc hrană şi nutriţie îndeajuns. Pandemia COVID-19, împreună cu crizele climatice şi de mediu, au agravat nesiguranţa alimentară în multe părţi ale lumii. Pierderea semnificativă a veniturilor şi accesul limitat la protecţia socială au alimentat această problemă: aproximativ 2,37 miliarde de oameni nu au avut acces la alimente adecvate în 2020, ceea ce reprezintă o creştere de aproape 20 la sută. Femeile şi fetele din mediul rural au fost afectate în mod disproporţionat de insecuritatea alimentară.
Agenda comună a secretarului general al ONU solicită îmbunătăţirea sistemelor alimentare, astfel încât toţi oamenii să aibă acces la diete sănătoase care să contribuie la refacerea naturii, să abordeze schimbările climatice şi să fie adaptate la cerinţele locale. Cel mai recent raport al ONU dedicat femeilor, denumit "Dincolo de COVID-19: Planul feminist pentru sustenabilitate şi justiţie socială", face un apel pentru a reconstrui sistemul alimentar global de jos în sus. Astfel, susţinerea producţiei de culturi alimentare diverse şi sănătoase pentru pieţele locale, naţionale şi regionale este esenţială pentru mijloacele de trai ale femeilor din mediul rural şi pentru asigurarea securităţii alimentare a tuturor. Acest plan propune parteneriate consolidate între guverne şi societatea civilă în beneficiul agro-ecologiei, o alternativă la agricultura industrială, şi care susţine fermierii mici de gen feminin, sprijină securitatea alimentară şi protejează biodiversitatea şi ecosistemele.
Femeile din mediul rural, reprezentând un sfert din populaţia lumii, lucrează ca fermieri, salariaţi şi antreprenori, conform statisticilor ONU. Mai puţin de 20% din proprietarii de terenuri la nivel mondial sunt femei. În zonele rurale, diferenţa de remunerare între sexe este de până la 40%. Reducerea decalajului în ratele de participare a forţei de muncă între bărbaţi şi femei cu 25% până în 2025 ar putea creşte PIB-ul global cu 3,9%. Dacă femeile din zonele rurale ar avea acces la activele agricole, la educaţie şi la pieţe ca şi bărbaţii, producţia agricolă ar putea fi mărită, iar numărul persoanelor înfometate ar putea fi redus cu 100-150 milioane.