Primăvara aduce la TVR MOLDOVA – canalul Televiziunii Române din Republica Moldova – o serie de producţii în premieră şi noi ediţii ale emisiunile consacrate, menite să conecteze telespectatorii la actualitatea politică, socială, culturală, economică de peste Prut, din România şi din lume.
Sâmbăta, de la ora 17.00, telespectatorii pot urmări emisiunea în premieră „Lecţia de Istorie”, în care sunt analizate cele mai importante evenimente din istoria poporului român, pe baza argumentelor ştiinţifice, cu opinii avizate şi nepărtinitoare ale specialiştilor de pe ambele maluri ale Prutului. Emisiunea este realizată de jurnalistul Vasile Munteanu.
O altă premieră pregătită de echipa TVR de la Chişinău este producţia „Printre cuvinte” care, începând din 29 martie a.c, pe parcursul fiecărei zile, de luni până vineri, îşi propune să explice şi să încurajeze folosirea corectă a cuvintelor şi expresiilor limbii române. Emisiunile tradiţionale ale TVR MOLDOVA continuă cu noi ediţii: dimineaţa, de la 07.00 la 10.00, de luni până vineri, se difuzează emisiunea „Matinalii”, care oferă cele mai „proaspete” şi interesante informaţii pentru românii de toate vârstele.
Continuă difuzarea emisiunilor informative ale TVR Moldova, de la orele 13.00 (luni- vineri) şi 18.00 (luni-duminică). Pentru telespectatorii care doresc să fie la curent cu toate informaţiile importante, de luni până vineri, de la ora 22.00 a fost inclusă în grilă „Sinteza ştirilor zilei”.
Începând cu ora 17.00, urmează liniile de informaţie şi publicistică ale TVR MOLDOVA, de luni până vineri. De la ora 17.00, emisiunea „Obiectiv comun” este difuzată în direct, de luni până vineri, din studioul Televiziunii Române de la Chişinău. Realizatorii programului, împreună cu
invitaţi din Republica Moldova, România şi din diasporă, abordează subiecte de interes general pentru toţi românii, oriunde s-ar afla. Săptămânal, ediţia de vineri OBIECTIV COMUN este dedicată vieţii culturale din spaţiul românesc.
De la ora 19.00, principala emisiune de dezbatere pe temele zilei - „Punctul pe AZi”, analizează în direct, de la Chişinău, principalele evenimente politice, economice şi sociale ale zilei, în context local, regional şi european.
„Telejurnalul” de la ora 20.00, realizat de jurnaliştii din Bucureşti, este urmat, de luni până vineri, de „Câştiga România” (ora 21.00) şi de linia de programe publicistice preluate de la TVR 1 şi TVR 2 (de la ora 22.10) - „Reţeaua de idoli”, „Destine ca-n filme”, „Garantat 100%”, „Profesioniştii”.
„Romania 9” se difuzeaza la ora 23.00, adresându-se unui public interesat de ultimele evoluţii politice din România.
Weekendul aduce la TVR MOLDOVA emisiuni de divertisment, film (sâmbătă, de la ora 23.00), teatru (duminica, de la ora 23.00), precum şi informaţiei relevantă, de interes pentru publicul de peste Prut.
Duminica, de la 14.30 şi 18.30, se difuzează „Retrospectiva săptămânii”, o analiză de 30 de minute a principalelor evenimente din săptămâna curentă, politice, economice, sociale, prezentata de Svetlana Gore şi produsă de Irina Bejenaru, iar de la ora 19.00, Iulian Fruntaşu şi Iulian Groza fac o analiză completă şi avizată a evenimentelor de pe scena politică internaţională şi explica pentru telespectatorii TVR care sunt implicaţiile acestora pentru Republica Moldova .
Urmăriţi informaţii în timp real pe site-ul www.tvrmoldova.md şi pe pagina de facebook https://www.facebook.com/TVRMoldova .