Recomandari

TVR MOLDOVA aniversează 7 ani de activitate, cu programe de sărbătoare

post-img

La 1 Decembrie se împlinesc 7 ani de când Televiziunea Română a revenit în Republica Moldova, după o absenţă de 7 ani.

Din 2013, TVR MOLDOVA îşi îndeplineşte scopul de a promova cultura şi limba română, tradiţiile de spiritualitate naţională, obiceiurile care alcătuiesc identitatea neamului nostru şi transmite 24 de ore din 24, în timp real, imaginea societăţii româneşti de dincoace şi de dincolo de Prut, în toate aspectele ei. Totodată, prin programele transmise, postul susţine consecvent şi activ integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

Chiar şi în acest an atipic, în care planurile au fost rescrise de criza sanitară, echipa postului şi-a adaptat producţia şi a continuat dezvoltarea programelor care au întrunit preferinţele telespectatorilor. Putem menţiona aici programele de ştiri, ediţii speciale, emisiunile emblematice Punctul pe AZiObiectiv ComunMATINALIIConexiuni.

De 1 decembrie, TVR MOLDOVA rămâne aproape de publicul său, oferindu-i programe speciale.

MATINALII dau startul, încă de la primele ore ale dimineţii, sărbătorii de 1 Decembrie şi aniversării a 7 ani de TVR MOLDOVA şi 25 de ani de TVR Internaţional.

(w640)

Evenimentele dedicate Zilei Naţionale a României pot fi urmărite de la 10.00 la 12.00, urmate de documentarul Marea Unire1 decembrie 1918 din seria Unirile Românilor. Începând cu ora 14.30, Iuliana Tudor şi invitaţii săi ne reamintesc că Noi suntem Români!

Ediţiile speciale Obiectiv Comun, moderate de Elena Guţu, din 30 noiembrie şi 1 decembrie, aduc în faţa publicului oameni şi fapte valoroase şi sunt transmise de la ora 17.00.

(w640)

De la ora 19.00, Ileana Pîrgaru şi Vasile Munteanu analizează multiplele semnificaţii ale acestei zile de sărbătoare în ediţiile speciale ale emisiunii Punctul pe AZi.

(w640)

Drag de România mea! este declaraţia pe care o face la ora 20.50, Paul Surugiu-Fuego, de această dată în concert, la Sala Palatului din Bucureşti.

(w640)

“La mulţi ani, România!, La mulţi ani, TVR Internaţional!, La mulţi ani, TVR MOLDOVA!” urează artişti români de pe toate meridianele, într-o ediţie de excepţie a emisiunii Dăruieşte Românie!, moderată de Carmen Târnoveanu. Programul, difuzat la ora 23.00, prezintă 25 de poveşti de dor, la 25 de ani ai postului românilor de pretutindeni.

(w640)

Românii sărbătoresc împreună, de 1 Decembrie, la TVR MOLDOVA!