Recomandari

Miercurea Patimilor, la emisiunea Obiectiv Comun

post-img

În Miercurea Patimilor, emisiunea Obiectiv Comun continuă şirul ediţiilor despre speranţă, apropiere de Dumnezeu şi de oamenii de alături. Astăzi reflectăm împreună cu duhovnicii despre patimile vremurilor noastre, despre intervenţia pastorală şi despre năzuinţele enoriaşilor din diasporă în aceste zile de restrişte.

Prin intermediul posturilor TVR MOLDOVA şi TVR Internaţional, părintele Andrei Bucliş, secretarul Mitropoliei Basarabiei şi preot la Biserica ,,Sf. Apostoli Petru şi Pavel” din Chişinău, părintele Cristian Trandafir - parohul Bisericii ,,Sfintei Cruci şi a Sfântului Vasile cel Mare” din Bucureşti, dar şi părintele Emil Tanca din Pulversheim – Mulhouse Franţa, intră astăzi în casele dumneavoastră.  

Săptămâna Patimilor aduce ediţii de colecţie Obiectiv Comun, realizate de jurnaliştii TVR MOLDOVA de la Chişinău, împreună cu jurnaliştii TVR Internaţional de la Bucureşti, pentru românii de pretutindeni - din Republica Moldova, România sau alte ţări europene, din Statele Unite ale Americii sau Canada, Orientul Mijlociu sau Australia şi Noua Zeelandă.

Urmăriţi emisiunea de luni până vineri, la ora 17:00. Emisiunea poate fi urmărită în direct pe TVR MOLDOVA, live pe Facebook şi tvrmoldova.md.