Recomandari

Joia Patimilor, la emisiunea Obiectiv Comun

post-img

Suntem, fără îndoială, în latura de tensiune a Săptămânii Mari, când Hristos este vânat şi răpus. De Joia Mare vă invităm la o discuţie despre tămăduirea prin speranţă şi credinţă faţă de Dumnezeu.

Prin intermediul posturilor TVR MOLDOVA şi TVR Internaţional, astăzi, părintele Ioan Cosoi, vicar al Mitropoliei Basarabiei, părintele protosinghel Luca Bîlteanu, vieţuitor al Mănăstirii Crasna – judeţul Prahova, şi părintele George Acsente, paroh Biserica Ortodoxă Română “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, Lilburn, SUA, intră în casele dvs.

În Săptămâna Patimilor vă prezentăm ediţii de colecţie ale emisiunii Obiectiv Comun, realizate de jurnaliştii TVR MOLDOVA de la Chişinău, împreună cu jurnaliştii TVR Internaţional de la Bucureşti. Români de pretutindeni, oriunde v- aţi afla - în Republica Moldova, în România, în alte ţări europene, în SUA sau Canada, sau orice alt colţ al lumii, vă aşteptăm în faţa ecranelor.
 

Urmăriţi emisiunea de luni până vineri, la ora 17:00. Emisiunea poate fi urmărită în direct pe TVR MOLDOVA, live pe Facebook şi tvrmoldova.md.