Recomandari

Despre atragerea investiţiilor străine, la Obiectiv Comun

post-img

Investiţiile străine influenţează pozitiv piaţa muncii, situaţia socială a populaţiei şi contribuie la stimularea creşterii economice. În ultima perioadă, la nivel mondial, a fost înregistrată o scădere dramatică a investiţiilor străine directe, din cauza pandemiei de COVID-19. În Republica Moldova, stocul investiţiilor străine a cunoscut o uşoară creştere, în anul 2020. Impactul investiţiilor străine directe, potenţialul investiţiilor româneşti şi măsurile luate de autorităţi pentru a atrage şi a proteja investiţiile străine sunt subiectele emisiunii Obiectiv Comun de astăzi.

Invitaţii ediţiei sunt: ANA GROZA, director executiv Asociaţia Investitorilor Străini; DUMITRU ALAIBA, deputat, preşedinte Comisia economie, buget şi finanţe Parlamentul Republicii Moldova; IGOR ŞTEFĂNEŢ şef Direcţia Investiţii şi Protejarea Investiţiilor Agenţia Investiţiilor; SERGIU GAIBU, ministrul Economiei Republicii Moldova; DANIEL-VASILE NUŢIU, preşedinte executiv Asociaţia Investitorilor din România în Republica Moldova; VASILE CAZACU, director general companie farmaceutică. Producător şi moderator - Marina Afanas.

Emisiunea Obiectiv Comun începe la ora 17.00 şi poate fi urmărită pe TVR MOLDOVA, dar şi online pe pagina de Facebook.