Recomandari

„Dăruieşte Românie!”, locul preferat al artiştilor români

post-img

„Dăruieşte Românie!”, emisiunea prezentată de Carmen Târnoveanu, este locul preferat al artiştilor români. Ajunsă la cea de-a doua ediţie din sezonul 5, emisiunea se difuzează vineri, ora 21.00, la TVR Internaţional.

Vineri, 9 octombrie 2020, ne reîntâlnim cu: Ovidiu Lipan Ţăndărică, Adrian Romcescu, Stelu Enache, Mircea Eremia, Ioana Dumbravă, Ianna Novac, Dragoş Huluba, magicianul Augustin Mihailă şi cu Teatrul de Operetă şi Musical „Ion Dacian” din Bucureşti, prezentând un fragment din spectacolul „Vitraliul unei vieţi”, în coregrafia Andreei Toma.

Ca de fiecare dată, fiecare invitat aduce informaţii în exclusivitate, De pildă, Ovidiu Lipan Ţăndărică ne povesteşte şi ne prezintă colaborările sale inedite cu Mircea Eremia şi Ioana Dumbravă.

„Sunt un tânăr care se lansează la fiecare apariţie. De aceea, împreună cu Radu Groza, caut tineri talentaţi pe care îi angrenăm în proiecte muzicale inedite. Nu despre asta e vorba şi la tine în emisiune, Carmen? Despre a dărui? Aşa dăruiesc eu muzica,” declară Ovidiu Lipan Ţăndărică.

O surpriză plăcută a fost reîntâlnirea cu Ianna Novac, cu care a avut chiar de curând o frumoasă colaborare. În cadrul acestei a doua ediţii a emisiunii „Dăruieşte, Românie!”, frumoasa şi talentata artistă moldoveancă lansează, în premieră pentru românii din străinătate, cea mai recentă melodie, „Mi-e dor!”, la care a lucrat aproape doi ani.

Ianna Novac : „Carmen, mă bucur că am revenit la emisiunea ta, ai cea mai elegantă şi onorantă emisiune pentru noi, artiştii. Eu spun, în primul rând, pentru mine. Ca soprană de pop-opera, eu nu abordez un gen comercial, aşa că rar găsesc un loc în care să mă simt întru totul în largul meu ca artist. Ce faci aici, cu toată echipa ta, este minunat. Îţi mulţumesc!”

La rândul său, Adrian Romcescu se bucură de revenirea la TVR Internaţional: „Mi-ai propus pentru întâlnirea de azi o gaşcă formidabilă, te iubesc pentru asta, Carmen Târnoveanu! Eu şi Ovidiu (Lipan Ţăndărică) suntem mai ceva ca fraţii, am descoperit muzica şi viaţa pe scenă împreună! Plus că îmi amintesc ce star era Ovidiu când era la "Roşu şi Negru", în toate concertele, publicul aştepta în picioare solo-urile lui. Ce vremuri! "

(w640) Tarnoveanu

Carmen Târnoveanu ne explică ce înseamnă, de fapt, „a dărui Românie”: „A dărui Românie înseamnă a face cât mai bine ceea ce ştii tu să faci, ce poţi tu să faci. De fapt, înseamnă să fii tu însuţi. Aceasta este provocarea, pariul nostru cu noi, cu artiştii, cu publicul nostru. Dacă toţi am dărui din ce suntem deja, din ce am învătat deja, din ce ştim deja, cum ar fi ? Probabil am trăi mai frumos. Aceasta este provocarea noastră, mai ales în aceste vremuri. Dacă vă place, ne găsiţi vineri seara, de la 9, la TV, la TVRi.