Profii

Lecţii de istorie, demnitate şi verticalitate de la Daniela Vacarciuc

„Ai toată viaţa în faţă un şcolar pe care să nu îl pierzi din ochi: tu însuţi”. Afirmaţia marelui istoric român Nicolae Iorga nu poate fi contestată – o viaţă învăţăm pentru a fi mai buni. De această părere este şi Daniela Vacarciuc, directorul Liceului “Vasile Alecsandri” din Chişinău, doctorandă, coautoare a zeci de publicaţii cu caracter ştiinţific şi metodico-didactic, omul care nu încetează să înveţe, chiar de la discipolii ei.

În cei peste 32 de ani de experienţă, profesoara spune că a perseverat mereu pentru a oferi tot ce e mai bun elevilor. Organizează spectacole, scrie cărţi, iniţiază proiecte educaţionale şi sociale de anvergură. Daniela Vacarciuc are ferma convingere că cea mai bună educaţie se face prin exemplul propriu.

„În anii copilăriei mele cele mai frumoase doamne erau învăţătoare. Ele ştiau totul se îmbrăcau cel mai elegant, aveau cele mai frumoase grădini, aveau cei mai cuminţi şi educaţi copii. Fără îndoială am vrut să le semăn lor, primei mele învăţătoare şi, ulterior, profesoarei mele de istorie. Prin urmare, încă în gimnaziu mi-am propus ca să ajung profesoară şi sunt extrem de bucuroasă la al treizeci şi doilea an de activitate că sunt în acest domeniu, că fac ceea ce îmi place şi promovez această profesie şi printre elevii mei”, mărturiseşte profesoara de istorie.

Daniela Vacarciuc este într-un continuu proces de perfecţionare profesională, deschisă pentru noi provocări. Una dintre cele mai frumoase amintiri este legată de anul 2006, când a predat, timp de jumătate de an, un curs de istorie în limba engleză consulului SUA în Republica Moldova, Marlin Haringer.
 
În anul Centenarului Marii Uniri, Daniela Vacarciuc a elaborat şi organizat Concursul naţional ,,Victorie prin Istorie”, desfăşurat în 24 de raioane ale Republicii Moldova. Principalul obiectiv a fost promovarea studierii aprofundate a istoriei românilor şi cristalizarea conştiinţei naţionale.
 
Deţinătoare a zeci de diplome şi medalii oferite de instituţiile statului sau organizaţiile internaţionale, Daniela Vacarciuc recunoaşte că cele mai de preţ sunt aprecierile foştilor elevi, ale căror priviri nu le va uita niciodată.
 
În ajun de Ziua Profesorului, sărbătorită la nivel internaţional în data de 5 octombrie, profesoara de istorie a fost felicitată de discipolii ei.
 
„A fost, este şi va fi pentru mine cea mai de suflet profesoară pentru că nu mi-a predat doar istoria, ea mi-a predat o lecţie foarte importantă de viaţă”, ne-a spus fosta discipolă, interpreta Corina Ţepeş.
 
Urmăriţi reportajele din Campania ,,PROFII” de la TVR MOLDOVA şi descoperiţi alţi profesori merituoşi, care contribuie la educarea şi formarea noilor generaţii.
 
LA MULŢI ANI, STIMAŢI PROFESORI!