Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Campania PROFII: Liuba Ţurcan: „Libertatea nu ţi se dă, ci se cucereşte”

Campania PROFII, prin care TVR MOLDOVA aduce un omagiu tuturor cadrelor didactice, a ajuns în regiunea transnistreană. Promovarea valorilor naţionale şi valorificarea adevărului istoric sunt obiectivele de bază pe care şi le-a propus în activitatea sa profesoara de istorie Liuba Ţurcan de la Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun” din Bender.

Acum 23 de ani, când şi-a început activitatea pedagogică, Liuba Ţurcan nu ştia că soarta o va aduce în Bender, oraşul în care se vorbeşte, preponderent, limba rusă.
În pofida dificultăţilor, Liuba Ţurcan încearcă să consolideze cunoştinţele oferite elevilor cu întâlniri de suflet peste Prut. Astfel, discipolii înţeleg mai bine evenimentele istorice şi devin mai ataşaţi de valorile neamului românesc.
 
 „Profesorul are un rol foarte important. El este cel care formează identitatea personală, naţională şi europeană a copilului. Misiunea mea ca cetăţean şi ca profesor de istorie este să duc adevărul în inimile tuturor, în casele tuturor, să ne apărăm pământul, să ne ştim istoria. Libertatea nu ţi se dă, ci se cucereşte”, mărturiseşte Liuba Ţurcan.
Curajul şi perseverenţa profesoarei Liuba Ţurcan sunt apreciate de elevi, iar verticalitatea de care dă dovadă inspiră respect şi preţuire.
 
„Doamna Ţurcan este o profesoară foarte bună care are multe iniţiative în şcoala noastră. Elevii participă în cadrul Campaniei „Cunoaşte-ţi Ţara”. În România, am vizitat mai multe obiective turistice”, ne spune elevul clasei a XII-a, Veaceslav Zolotoi.
 
Efortul depus de profesorii Liceului Teoretic „Alexandru cel Bun” din Bender este incomensurabil. Cei mai mulţi absolvenţi aleg să-şi continue studiile la Chişinău sau în instituţiile din România.
 
Urmăriţi în continuare reportajele din Campania ,,PROFII” de la TVR MOLDOVA şi cunoaşteţi alţi profesori merituoşi, care au contribuit la educarea şi formarea noilor generaţii.
 
LA MULŢI ANI, STIMAŢI PROFESORI!
 
Similare
RECOMANDĂRI