POLITIC

Zinaida Greceanîi: Pentru ca R. Moldova să aibă relaţii bune şi cu Vestul, şi cu Estul, la conducerea ţării trebuie să fie oameni pragmatici

post-img

Pentru ca Republica Moldova să aibă relaţii bune şi cu Vestul, şi cu Estul, la conducerea ţării trebuie să fie politicieni statalişti, pragmatici şi profesionişti. Declaraţia a fost făcută de preşedinta Partidului Socialiştilor, Zinaida Greceanîi.

Zinaida Greceanîi susţine că Republica Moldova se află între două blocuri economice mari – Uniunea Europeană şi Uniunea Euroasiatică şi ar trebui să beneficieze de acest avantaj. „Aflându-ne între aceste două blocuri economice, este păcat să nu fim prieteni cu toţi. De ce noi întotdeauna trebuie să prietenim cu unii împotriva altora, datorită creditelor şi granturilor?”, a menţionat preşedinta PSRM la emisiunea „Glavnîi vopros” de la postul de televiziune NTV.

Greceanîi  spune că R. Moldova trebuie să ştie să-şi apere piaţa şi să facă în aşa fel încât marilor jucători să le fie convenabil să lucreze în Republica Moldova. Lidera PSRM s-a referit la faptul că investitori din ambele direcţii ar putea crea întreprinderi pe teritoriul ţării, ar putea produce diferite mărfuri pe care să le exporte oriunde în lume.

Despre participarea PSRM la următoarele alegeri parlamentare Zinaida Greceanîi spune că 30% din lista Partidului Socialiştilor sunt reprezentanţi ai minorităţilor etnice. Totodată, 22 de membri sau 40% din numărul total de candidaţi prezentaţi pe listă sunt femei.

Totodată, Zinaida Greceanîi spune că lista PSRM pentru următoarele parlamentare nu este bătută în cuie şi ar putea să apară modificări. Aceasta ar depinde de munca depusă de fiecare membru în parte. Candidaţii în circumscripţiile uninominale au fost aleşi în cadrul unor alegeri preliminare în rândurile partidului, trasmite IPN.