POLITIC

Vladimir Voronin intenţionează să candideze la viitoarele alegeri prezidenţiale, fiind inspirat de ex-vicepreşedintele SUA Joe Biden

post-img

Vladimir Voronin, preşedintele Partidului Comuniştilor (PCRM) şi ex-preşedinte al Republicii Moldova, spune că intenţionează să candideze la viitoarele alegeri prezidenţiale care ar trebui să aibă loc Republica Moldova în aproximativ doi ani. Voronin susţine că a fost inspirat de ex-vicepreşedintele SUA Joe Biden.

„Fostul vicepreşedinte al Statelor Unite, domnul Biden, intenţionează să candideze la postul de preşedinte al SUA. Noi cu Biden suntem de o vârstă. Dacă Biden are de gând să candideze într-o ţară aşa mare ca America, de ce noi nu am candida în aşa o ţară mică precum este Republica Moldova? Ca să facem ordine în ţară, cu o mână de fier. Eu chiar ştiu cu ce voi începe şi va fi ordine”, a declarat Vladimir Voronin în cadrul emisiunii „Piatnitsa cu Anatolie Golea” de la postul de televiziune RTR Moldova.

– Anatolie Golea: „Spuneţi-ne, cu ce veţi începe? Care va fi primul decret semnat de preşedintele Voronin în 2121? Să fugăriţi pe cine?”

– Vladimir Voronin: „Pe toţi!”.

Vladimir Voronin a fost preşedintele Republicii Moldova în perioada anilor 2001 – 2009. În ultimii aproximativ zece ani, acesta a fost deputat în fracţiunea PCRM. După alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, comuniştii nu au acces în Parlament, relatează TV8.