POLITIC

Vladimir Cebotari neagă că decizia celor 6 deputaţi de a ieşi din PD ar fi fost coordonată cu Vlad Plahotniuc

post-img

Deputatul Vladimir Cebotari, unul din cei şase deputaţi care au anunţat astăzi că părăsesc fracţiunea şi Partidul Democrat, spune că decizia respectivă a fost una asumată. Acesta neagă că acest pas a fost unul coordonat, referindu-se la acuzaţiile conform cărora ieşirea celor şase deputaţi din PD a fost discutată şi coordonată cu Vlad Plahotniuc.

Vladimir Cebotari dă asigurări că Andrian Candu doar „i-a adus la cunoştinţă” lui Vlad Plahotniuc despre această decizie, şi că asta reprezintă o chestiune morală.

„Relaţia domnului Candu cu domnul Platoniuc este mai mult decât profesională. Ceea ce am văzut la acest briefing de presă, majoritatea erau persoane care au fost făcuţi politicieni, crescuţi, în genere această echipă a fost închegată de domnul Vlad Plahotniuc. Având o relaţie mai specială cu domnul Plahotniuc, dumnealui doar i-a adus a cunoştinţă”, a declarat Vlad Cebotari în cadrul emisiunii Cutia Neagră de la TV8.
 
Vladimir Cebotari spune că este capabil singur să ia decizii şi să fie independent din acest punct de vedere.

„Noi nu coordonăm în general cu nimeni. Eu nu corodonez. Această decizie a fost una discutată şi asumată de persoanele care au ieşit azi la briefing”, a mai spus Cebotari.

Deputatul mai declară că a discutat anterior cu colegi de-ai săi, unii fiind la curent cu această decizie încă de acum câteva zile.
 

ULTIMA ORĂ! Câţiva deputaţi PD anunţă că părăsesc fracţiunea

 

Reacţia lui Pavel Filip, după anunţul celor 6 deputaţi privind plecarea din PD

 

Andrian Candu spune că l-a sunat aseară pe Vlad Plahotniuc şi i-a spus despre decizia de a părăsi Partidul Democrat