POLITIC

Vlad Ţurcanu a fost ales prim-vicepreşedinte PUN

post-img

Vlad Ţurcanu a fost ales prim-vicepreşedinte al Partidului Unităţii Naţionale (PUN). Despre aceasta a anunţat pe Facebook reprezentantul formaţiunii, Anatol Şalaru. 

Ex-preşedintele Partidului Popular Românesc, Vlad Ţurcanu s-a alăturat, la sfârşitul anului 2019, Partidului Unităţii Naţionale, iar liderul PUN, Octavian Ţîcu l-a propus la funcţia de prim-vicepreşedinte al formaţiunii în cadrul Consiliului Republican Politic al partidului.

„Am decis să demisionez din funcţia de preşedinte al Partidului Popular Românesc ca urmare a diferenţelor de opinie pe care le am cu colegii mei. Avem viziuni diferite faţă de cum ar trebui să se consolideze polul românesc în Republica Moldova”, a declarat Vlad Ţurcanu, care a menţionat că el optează pentru colaborarea cu echipa lui Octavian Ţîcu, în timp ce colegii din PRR au fost atraşi de oferta Partidului Liberal”, a declarat anterior Vlad Ţurcanu.