POLITIC

Vlad Filat a depus plângere la CEDO

Casa de avocatură Popa şi Asociaţii anunţă că Vlad Filat a depus cerere la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO). În cerere, Vlad Filat a invocat faptul că pe parcursul procesului de judecată i-au fost încălcate mai multe drepturi garantate de Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale.

Vlad Filat a reclamat că, deşi a fost ales deputat în baza unor alegeri democratice, ridicarea imunităţii şi revocarea mandatului de parlamentar s-a făcut cu încălcarea flagrantă a dreptului intern. Totodată, fostul lider al PLDM a cerut constatarea încălcării dreptului la un proces echitabil. În cerere, Vlad Filat a invocat şi încălcarea principiului publicităţii şedinţelor de judecată, prin faptul că marea majoritate a cererilor de audiere a unor martori şi de efectuare a unei expertize de specialitate au fost respinse fără vreo motivare concretă. Nu a fost respectat principiul egalităţii de arme cu acuzarea. Vlad Filat se plânge la CEDO pe faptul că magistraţii care l-au judecat nu au prezentat garanţii de imparţialitate.

În cerere se invocă încălcarea dreptului la respectarea vieţii private şi de familie. Au fost divulgate intenţionat în presă anumite acte din dosar şi că pe tot parcursul procesului penal a apărut încătuşat şi înconjurat excesiv de mascaţi. „Acest lucru a indus opiniei publice ideea vinovăţiei lui Vlad Filat. Astfel, i-a fost afectată nu doar viaţa privată, ci şi imaginea publică”, se spune în cerere.

Fostul premier se plânge şi pe ţinerea în arest preventiv pe durata procesului, fără probarea vreunui risc real al faptului că urmărirea şi judecarea se pot desfăşura doar în condiţii de detenţie. Reprezentantul lui Vlad Filat la CEDO, avocatul Igor Popa, este convins că aceasta va obliga instanţa naţională să revizuiască dosarul lui Vlad Filat şi să îl restabilească în drepturi. În 2015, Vlad Filat a mai depus o plângere la CEDO, care vizează încălcarea condiţiilor de detenţie din Penitenciarul 13, reţinerea şi arestarea ilegală.