POLITIC

Vlad Bătrîncea spune că unele ministere ar putea fi divizate, iar socialiştii vor să-şi asume responsabilitatea pentru unele dintre ele

post-img

Preşedintele fracţiunii PSRM, Vlad Batrîncea, susţine că în interiorul coaliţiei de guvernare sunt purtate negocieri referitor la eventualitatea divizării unor ministere din actualul Guvern. Aceasta pentru că activitatea lor ar cuprinde domenii absolut distincte şi sunt greu de coordonat. Deputatul fracţiunii PAS din blocul ACUM Mihai Popşoi, nu a confirmat ferm aceste afirmaţii, dar a menţionat că Partidul Acţiune şi Solidaritate este interesat ca toţi membrii de coaliţie să susţină acest Guvern, transmite IPN.

Vlad Batrîncea spune că PSRM şi blocul ACUM poartă negocieri ca socialiştii să-şi asume responsabilitatea pentru un şir de ministere. „Noi purtăm negocieri şi despre multe structuri, întreprinderi în conducerea cărora vor participa socialiştii. Pentru aceasta este nevoie de timp”, a menţionat Vlad Batrîncea.

Deputatul consideră că responsabilitatea trebuie împărţită pentru că actuala coaliţie de guvernare este formată din două forţe – blocul ACUM şi PSRM. „Noi ne-am înţeles că după alegerile locale, după campanie, vom reveni la tema activităţii Guvernului şi la participarea socialiştilor în executiv”, a notat Vlad Batrîncea.

Vicepreşedintele Parlamentului Mihai Popşoi, deputat al fracţiunii PAS din blocul ACUM, spune că Partidul Acţiune şi Solidaritate este interesat ca atât colegii lor de bloc, PPDA, cât şi PSRM să susţină acest Guvern. Potrivit lui, nu este constructiv sentimentul că un Guvern aparţine unui partid, iar membrii altor formaţiuni s-ar simţi ca în opoziţie. „Noi suntem interesaţi de faptul ca toţi membrii de coaliţie să-şi dorească acelaşi lucru ca şi noi – ca acest Guvern să lucreze eficient şi să lucreze asupra problemelor asumate atât în campania electorală, cât şi prin acordurile semnate de membrii coaliţiei”, a menţionat Mihai Popşoi.