POLITIC

VIDEO. Regretele lui Filip după ce a plecat de la guvernare: Limba română şi parcursul european

Fostul prim-ministru Pavel Filip, preşedintele interimar al Partidului Democrat, declară că îi pare rău că nu a insistat pentru realizarea mai multor lucruri în timp ce a fost la guvernare. Filip spune că regretă faptul că nu a fost modificat articolul 13 al Constituţiei în legislatura trecută, astfel ca limba română să fie limba oficială a statului.

Regretele au fost exprimate în cadrul emisiunii Punctul pe AZi de la TVR MOLDOVA.

„Eu nu eram atunci membru al Parlamentului, dar dacă e să pun mâna pe inimă, îmi pare rău. Dacă s-ar fi modificat atunci acest articol unii politicieni nu ar fi avut acum subiect de a dezbina societatea. Mai mult decât atât, eu regret că nu s-a putut introduce în Constituţie parcursul european al Republicii Moldova ca vector de dezvoltare strategică a ţării”, a spus Pavel Filip.

Proiectul de modificare a articolului 13 din Constituţie privind introducerea limbii române ca limbă oficială a fost propus în repetate rânduri, în special de fracţiunea parlamentară a Partidului liberal din Legislatura trecută. Pentru modificarea acestui articol se pronunţau şi deputaţii din fracţiunea PLDM. Proiectul însă nu a fost supus dezbaterilor nici o dată în legislatura trecută în care funcţia de preşedinte al Parlamentului era deţinută de către colegul de partid a lui Pavel Filip, Andrian Candu.

Amintim că în 2013 Curtea Constituţională de la Chişinău a aprobat o hotărâre prin care a declarat limba română drept limba de stat a Republicii Moldova. Atunci magistraţii Înaltei Curţi au constatat că Declaraţia de Independenţă primează Constituţiei adoptate în 1994, respectiv limba oficială a Republicii Moldova este, limba română.