Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

VIDEO. Primarii au avut o întrevedere cu şeful Guvernului. Filip le-a vorbit despre reforme, dar nu le-a promis mare lucru

Drumuri, apeducte şi canalizări, sisteme de iluminare stradală – lucruri absolut indispensabile pentru oameni, dar care în multe sate încă mai sunt un lux. Primarii visează la aceste proiecte de mai mulţi ani, dar bugetul mic le dă planurile peste cap. Unica soluţie ar fi fondurile europene.

De Ziua internaţionala a autorităţilor publice locale, primarii şi preşedinţii de raioane au avut o întrevedere cu premierul Filip. Şeful Executivului le-a vorbit despre reforme, dar nu le-a promis mare lucru.

Un cerc vicios ţine localităţile din Republica Moldova la limita existenţei. Oamenii pleacă de prin sate pentru că nu au unde munci, iar cei care pot creea locuri de muncă nu investesc din cauza lipsei de infrastructură. De ce nu avem infrastructură, pentru că nu sunt bani. Astfel că multe localităţile nu sunt conectate la sistemele de alimentare cu apă şi canalizare, noaptea e beznă  pe uliţe iar în unele sate nu găseşti un centimetru de asfalt chiar dacă l-ai căuta cu lumânarea.

Bate vântul prin bugetele locale, aşa că pentru proiectele de infrastructură ar trebui să se găsească parteneri externi. Cât despre descentralizarea promisă de atâtea ori de guvernare....

Toate aceste probleme le-a enumerate şi premierul Pavel Filip. El a dat de înţeles primarilor că reformele nu vor da rezultate imediat. Cât priveşte bugetul, Filip spune că, şi cu bani puţini, poţi să faci proiecte mari, gospodar să fii. Uniunea Europeană pune însă accentul pe implementarea reformelor până la capăt.

Pe 1 februarie este marcată Ziua Internaţională a Autonomiei Locale şi a lucrătorilor din administraţia publică locală, motiv bun pentru ca toţi primarii şi preşedinţii de raione să vină la Chişinău şi să spună guvernului cum se trăieşte cu adevărat pe la sate.
Similare