POLITIC

VIDEO. Preşedintele Igor Dodon vrea să interzică prin lege mişcările unioniste

Preşedintele Igor Dodon vrea să interzică prin lege mişcările unioniste în Republica Moldova. Declaraţia a fost făcută în cadrul unei conferinţe online cu cetăţenii, pe o reţea de socializare. Şeful statului a mai menţionat că ar putea soluţiona conflictul transnistrean peste doi ani şi a promis că va obţine amnistierea cetăţenilor moldoveni care au fost expulzaţi din Federaţia Rusă.

În cadrul conferinţei, Igor Dodon a punctat încă o dată că vorbeşte limba moldovenească şi a venit cu un mesaj către românii de peste Prut. 
 
Mai mult, şeful statului a declarat că Traian Băsescu ar trebui să fie declarat persona non grata în Republica Moldova şi nu oficialii şi diplomaţii ruşi. De fapt, subiectele dedicate relaţiilor cu Rusia au dominat discuţia. Astfel, Igor Dodon a promis că va face tot posibilul pentru a obţine amnistierea tuturor cetăţenilor moldoveni expulzaţi din Federaţia Rusă, după ce ar fi reuşit, în urma discuţiilor cu Vladimir Putin, să retragă deja interdicţia pentru zeci de moldoveni.

„La următoarea întâlnire cu Vladimir Putin vom solicita să ne mai ofere câteva etape de legalizare.” Asta deoarece au reuşit să obţină acest lucru doar câteva zeci de mii. Însă, potrivit datelor oficiale, mai sunt alte 250 de mii de moldoveni care au încălcat legea şi riscă să fie expulzaţi.
 
În ce priveşte regiunea transnistreană, preşedintele a declarat că va soluţiona conflictul, dar nu acum. Potrivit lui, acest lucru va fi posibil doar după alegerile din 2018, când nu va mai avea piedici din partea actualei guvernări.