POLITIC

VIDEO. Preşedintele Igor Dodon cere sancţionarea ministrului de Externe şi a şefului SIS

Expulzarea celor cinci diplomaţi ruşi a fost o decizie politică. Este concluzia preşedintelui Igor Dodon după audierea rapoartelor de la Ministerul de Externe şi Serviciul de Informaţii şi Securitate.

În timp ce Dodon cere Parlamentului eliberarea din funcţie a ministrului Galbur, democraţii îi iau apărarea şi spun că şeful de la Externe are tot sprijinul majorităţii parlamentare.
 
La prima şedinţă a Consiliului Suprem de Securitate, convocată de preşedintele Dodon, şefii de la SIS şi ministerul de Externe au venit cu explicaţii referitor la expulzarea diplomaţilor ruşi. Niciun oficial nu spune tranşant ce motive au stat la baza expulzării, iar Dodon anunţă că decizia nu are la bază argumente solide.
 
Mai mult, preşedintele Dodon acuză SIS-ul de încălcarea legislaţiei, spunând că astfel de cazuri trebuie raportate preşedintelui ţării, ceea ce nu s-a întâmplat. Preşedintele cere ca pe viitor, să fie informat periodic despre activitatea fiecărui diplomat acreditat în Republica Moldova.
 
Expulzarea celor cinci diplomaţi ruşi este şi subiectul moţiunii simple depuse de PSRM în Parlament, privind eliberarea din funcţie a ministrului Galbur.
 
În replică, democraţii spun că moţiunea depusă de PSRM va eşua în Parlament, întrucât majoritatea sprijină activitatea Ministerului de Externe.
 
La 29 mai, Ministerul de Externe a informat Ambasada Rusă de la Chişinău despre decizia de a declara drept persona non grata cinci diplomaţi ruşi aflaţi la Chişinău, aceştia urmând să părăsească teritoriul Republicii Moldova în decurs de 72 de ore. Drept răspuns, Moscova a expulzat cinci reprezentanţi ai ambasadei moldoveneşti din Federaţia Rusă.