POLITIC

VIDEO. Preşedintele anunţă că nu va promulga legea privind interzicerea propagandei ruse

Preşedintele Igor Dodon nu va promulga proiectul de lege privind securizarea spaţiului informational, votat de Parlament. Anunţul a fost făcut de şeful statului, pe pagina sa de Facebook.

Dodon acuză guvernarea că face jocul Occidentului şi încearcă să deterioreze relaţiile  cu Federaţia Rusă.

„Un document aflat în contradicţie totală cu toate normele europene ce vizează libertatea de exprimare”. Astfel califică preşedintele Igor Dodon proiectul de lege privind securizarea spaţiului informational.

Şeful statului mai spune că intezicerea ştirilor şi emisiunilor analitice din Federaţia Rusă ar fi o comandă politică venită din exterior: „Este puţin probabil ca atare idei, care sunt un element al unui plan masiv de incitare a isteriei anti-ruseşti în ţară, să reprezinte un "produs" exclusiv al Partidului Democrat. Este evident faptul că aceasta este o rugăminte din afară, care se înscrie în tabloul general, global, orientat împotriva Rusiei”.
 
Igor Dodon a anunţat că nu va promulga actul normativ.

Potrivit legii, dacă preşedintele refuză să promulge un proiect de lege, documentul este retrasmis Parlamentului spre reexaminare şi dacă legislativul îşi menţine votul, a doua oară şeful statului este obligat să-l semneze.