POLITIC

VIDEO. La şedinţa comună a Parlamentului şi Guvernului au fost stabilite priorităţile actualei sesiuni parlamentare

Prima tranşă din asistenţa macrofinanciară de 100 de milioane de euro ar putea veni până la finalul acestui an, însă nu a fost inclusă în cheltuielile guvernului. Premierul Pavel Filip respinge ideea că banii promişi de Uniunea Europeană întârzie din cauza nerespectării condiţionalităţilor. Declaraţiile au fost făcute după şedinţa comună Guvern-Parlament.

Pentru a primi cele 100 de milioane de euro din partea UE, dintre care 60 de milioane sunt oferite în calitate de împrumut şi 40 în calitate de grant, Republica Moldova trebuie să îndeplinească 28 de condiţii. Premierul spune că au fost realizate aproape toate cerinţele pentru a obţine prima tranşă.
 
PAVEL FILIP, prim-ministrul Republicii Moldova: "Vreau să vă spun cu toată responsabilitatea că înainte de termen noi vom fi gata pentru a lua prima tranşă. Noi nu am luat în calcul prima tranşă anul acesta, asta nu înseamnă neapărat că nu vom primi aceşti bani".
 
La şedinţa comună Parlament-Guvern, în timpul căreia au fost stabilite priorităţile actualei sesiuni parlamentare, s-a decis instituirea unui control parlamentar mai riguros privind implementarea legilor votate.
 
ANDRIAN CANDU, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova: "Legile sunt bune pentru oameni atunci când sunt bine implementate, în fiecare săptămână vor fi organizate audieri privind controlul parlamentar de implementare a legilor".
 
Potrivit autorităţilor, tergiversarea implementării foii de parcurs are loc inclusiv din cauza preşedintelui Dodon, care refuză să promulge unele legi venite din Parlament. Potrivit Constituţiei, dacă preşedintele refuză să promulge o lege, iar legislativul o revotează, a doua oară şeful statului este obligat să o promulge.