POLITIC

VIDEO. Guvernul le răspunde socialiştilor: Magistraţii cu dublă cetăţenie se bucură de aceleaşi drepturi ca toţi cetăţenii

Toţi cetăţenii cu dublă cetăţenie se bucură de aceleaşi drepturi ca şi cei care deţin doar cetăţenia Republicii Moldova, prin urmare şi magistraţii. Guvernul de la Chisinau a avizat negativ iniţiativa socialiştilor de a le interzice judecătorilor Curţii Constituţionale să deţină şi o altă cetăţenie pe lângă cea a Republicii Moldova.

Guvernul îşi argumentează decizia prin faptul că Republica Moldova a ratificat Convenţia Europeană cu privire la cetăţeni, care nu impune rezerve şi interdicţii privind multipla cetăţenie.

De aceea, Chişinăul nu poate să încalce Tratatul prin prevederile legislaţiei interne.

Socialiştii au înaintat iniţiativa legislativă după ce Curtea Constituţională a dispus că Parlamentul poate modifica articolul 13 din Constituţie astfel încât sintagma „limba moldovenească” sa fie înlocuită cu „limba română”.

Preşedintele Igor Dodon a acuzat magistraţii că ar reprezenta interesele altui stat şi i-a ameninţat că, atunci când socialiştii vor ajunge la putere, îi vor trage la răspundere.