POLITIC

VIDEO. Guvernarea propune opoziţiei să participe la luarea unor decizii

Un loc pentru opoziţie la masa puterii. Ideea vine din partea Partidului Democrat, care propune opoziţiei să-şi desemneze un lider, iar acesta să participe la toate procesele instituţionale din ţară.

În timp ce guvernarea de la Chişinău consideră iniţiativa un act de democraţie şi transparenţă, liderul Platformei Demnitate şi Adevăr spune că nu este decât ... un tertip de tip mafiot.
 
Reprezentanţii puterii sugerează opoziţiei parlamentare şi extraparlamentare să-şi identifice un lider căruia, prin lege, să-i fie oferite pârghii suplimentare pentru verificarea guvernării.
 
Preşedintele Parlamentului a menţionat că nu este vorba de o ofertă de parteneriat între opoziţie şi putere, ci de posibilitatea ca liderul opoziţiei să fie prezent la luarea celor mai importante decizii în stat.
 
Liderul Platformei DA respinge iniţiativa guvernării.
 
Reprezentanţii puterii spun că dacă va fi stabilit, liderul opoziţiei va avea acces la şedinţele Biroului Permanent, la şedinţele Guvernului şi chiar la şedinţele Consiliului Suprem de Securitate.